Administratie publica

Primăria Câmpina a câştigat definitiv şi… irevocabil schiţele pictorului Grigorescu

Nicolae GrigorescuDupă 11 ani de procese, Primăria Câmpina a câştigat ceea ce, de fapt, îi aparţine. Este vorba despre cele 202 schiţe şi desene în creion, peniţă şi laviu, realizate de maestrul Nicolae Grigorescu. Sunt lucrări care aparţin Câmpinei, Gheorghe N. Grigorescu, fiul marelui pictor şi singurul său moştenitor vânzând administraţiei locale, în 1939, pentru 600.000 lei, schiţele şi desenele în cauză, în baza unui contract de vânzare-cumpărare. Din 2002, Primăria se judecă atât cu Ministerul Culturii, cât şi cu Muzeul Naţional de Artă, această din urmă instituţie refuzând să înapoieze Câmpinei cele 202 schiţe şi desene.
Toate instanţele, inclusiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au dat câştig de cauză Primăriei Câmpina, obligând Ministerul Culturii şi Muzeul Naţional de Artă să înapoieze Câmpinei lucrările maestrului Grigorescu. Când juriştii administraţiei locale au încercat să pună în executare sentinţa civilă, titlul executoriu a fost contestat de părţile adverse. Atunci, Primăria a promovat o nouă acţiune care a parcurs toate etapele procesuale, dosarul ajungând din nou la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În şedinţa din 12 februarie, Înalta Curte a respins cererea de suspendare a executării silite, înaintată de Muzeul Naţional de Artă şi a dat câştig de cauză, încă o dată, Câmpinei, sentinţa fiind definitivă şi irevocabilă.

4 Comments

  1. Andrei Popa says:

    Bravo!

  2. Tatulici Ion says:

    Este bine de stiut ce va face primaria cu operele lui Grigorescu.Vor fi expuse intr-un muzeu public,sau Primaria va spune ca nu are fonduri si le va depozita intr-un muzeu privat?

  3. Gica says:

    pai d-aia trebuia muzeu…acu ce o mai zice vicele?

  4. Jenica Tabacu says:

    Demne de toata lauda, autoritatile locale din 1939! Si cand te gandesti ca in 2003, in graba si tacere absoluta, plecau definitiv din Muzeul Memorial Nicolae Grigorescu peste 50 de tablouri catre Muzeul National de Arta, fara o justificare legala din partea Muzeului Judetean de Arta Prahova, care patrona (si patroneaza inca!) Muzeul Grigorescu si, mai ales, fara ca autoritatile locale sa incerce in vreun mod sa impiedice acel transfer trist si nemeritat de Campina lui…Grigorescu!
    Cu parere de rau, trebuie sa informez pe necunoscatori ca lucrarile castigate acum nu pot fi expuse decat temporar si doar pentru cateva zile. Expunerea lor permanenta le-ar distruge. Vorbim despre conservarea unor bunuri de patrimoniu din domeniul arta plastica – grafica.
    Actualul proprietar, Consiliul local Campina, trebuie sa organizeze un spatiu de conservare adecvat unor astfel de piese.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *