Toate cele 2.664 persoane din municipiul Câmpina, care beneficiază de alimente din stocul de intervenţie al Uniunii Europene, au fost înştiinţate să ridice produsele în perioada 5 februarie-1 martie 2013. În cea mai mare parte, beneficiarii au respectat graficul de distribuţie stabilit de administraţia locală. Totuşi, 278 de persoane nu s-au prezentat la fosta cantină a Colegiului Tehnic „Constantin Istrati” pentru a-şi primi alimentele. Ei bine, aceste persoane mai pot intra în posesia produselor respective doar pe 11 martie, între orele 8.00-15.00. Ulterior, alimentele vor fi înapoiate Consiliului Judeţean, care le va redistribui în alte localităţi.
Vă reamintim că este vorba despre 0,6 kg biscuiţi, 1,2 kg paste făinoase, 15 kg făină, 7 litri ulei, 7 kg orez, 1,5 kg mazăre, 4 kg zahăr, 1,6 kg roşii în bulion, 5 kg mălai, 1 kg fasole, 0,8 kg bulion pentru fiecare persoană, de aceste alimente beneficiind cei care primesc venit minim garantat, pensionarii cu pensie sub 400 lei/lună, şomerii indemnizaţi, persoanele cu handicap grav şi accentuat.
Mai precizăm că uleiul şi făina nu au ajuns, încă, în Prahova. Atunci când aceste două produse vor fi aduse la Câmpina, persoanele beneficiare vor fi înştiinţate pentru a putea intra în posesia lor.