Primăria Câmpina a primit de la Consiliul Judeţean o listă suplimentară cu persoane care pot beneficia de alimente din stocul de intervenţie al Uniunii Europene. Astfel, pe lângă cei 2.664 beneficiari de pe lista iniţială, încă 600 de persoane se încadrează în condiţiile stabilite de autorităţi pentru a primi ajutoarele de la UE, în cea mai mare parte fiind vorba despre şomeri şi pensionari. De mâine, aceştia pot intra în posesia alimentelor, după graficul stabilit de administraţia locală. Distribuirea alimentelor se face tot la fosta cantină a Colegiului Tehnic „Constantin Istrati” (Bd. Bălcescu nr.45), astfel:
– în perioada 20-22 martie – şomerii
– în perioada 25 – 27 martie – pensionarii, persoanele cu handicap şi beneficiarii venitului minim garantat.