Politica

Surpriză la PSD Câmpina. Senatorul Severin nu mai candidează la conducerea organizaţiei locale

George SeverinPână zilele trecute, senatorul George Severin era singurul candidat pentru funcţia de preşedinte al PSD Câmpina, la alegerile care au fost stabilite iniţial pe 15 martie, pentru ca apoi să fie amânate pentru data de 27 martie 2013. Actualul preşedinte, Ion Dragomir, anunţase oficial că nu mai candidează pentru nici o funcţie de conducere. Ei bine, lucrurile s-au schimbat şi s-au luat decizii importante la acest final de săptămână. Senatorul Severin nu mai candidează, iar Ion Dragomir va fi singurul candidat la funcţia de preşedinte al organizaţiei. „Este cât se poate de adevărat că nu mai candidez. Programul nu-mi permite să mă ocup aşa cum ar trebui de organizaţia locală. Am primit noi însărcinări de la preşedintele partidului, premierul Victor Ponta şi nu mai am timpul fizic necesar pentru a conduce PSD Câmpina. Şi să ştiţi că nu vreau să mă apuc de mai multe lucruri şi să nu le pot face bine. De aceea, am luat decizia să nu mai candidez la conducerea organizaţiei locale”, ne-a declarat senatorul George Severin.
În şedinţa de ieri a Biroului Executiv al PSD Câmpina, Ion Dragomir a anunţat că va candida pentru un nou mandat de preşedinte al organizaţiei, iar până la această oră este… singurul candidat.

4 Comments

  1. Andrei Popa says:

    Pacat.

  2. Horia Frincu says:

    parca Dragomir zicea ca nu mai candideaza…… la Antipa

  3. Robert says:

    PSD Campina = 0 (ZERO) BARAT

  4. Hai Romania says:

    Nu e zero barat, e inspre minus infinit..

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *