În „Săptămâna Altfel”, acţiuni „altfel” despre… ecologie

Categorie: Social 9 aprilie 2013

Ecologie 3 În „Săptămâna Altfel”, acţiuni „altfel” despre... ecologieDupă ce, la mijlocul săptămânii trecute, administraţia locală câmpineană a derulat, la grădiniţe, o campanie de plantare de arbori, la finalul săptămânii, atunci când condiţiile meteorologice au permis, s-a continuat plantarea de arbori în câteva parcuri din municipiu. Astfel, în jurul noului loc de joacă creat pe Strada Podului şi în parcul de la Lacul Bisericii, elevi de la mai multe unităţi de învăţământ au plantat de puieţi de pin, salcâm, platan. Şi, pentru că a fost „Săptămâna Altfel” în toate şcolile şi liceele, pe lângă plantări, administraţia locală a organizat o „altfel” de acţiune ecologică: un concurs de eseuri pe teme ecologice şi un concurs „Cel mai frumos colţ de natură”. În cadrul primului concurs, din zecile de eseuri primite, juriul a selectat – pe categorii de vârstă – cele mai frumoase lucrări, pe care le-a şi premiat. În cadrul celui de-al doilea concurs, elevii de la Colegiul Tehnic Mecanic, Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu”, şcolile gimnaziale „Ion Câmpineanu”, „B.P. Hasdeu” şi Şcoala Centrală au încercat să creeze, din materiale ecologice, un colţ de natură. Pentru ambele concursuri, festivitatea de premiere a fost oficiată de primarul Horia Tiseanu.
Ecologie 1 În „Săptămâna Altfel”, acţiuni „altfel” despre... ecologie
Ecologie 2 În „Săptămâna Altfel”, acţiuni „altfel” despre... ecologie
Ecologie 4 În „Săptămâna Altfel”, acţiuni „altfel” despre... ecologie

un comentariu to “În „Săptămâna Altfel”, acţiuni „altfel” despre… ecologie”


  1. georgiana spune:

    foarte frumos!

    RăspundeRăspunde


Comenteaza !


  • You Avatar
  • PUBLICITATE

    Medimfarm mica

    Nou

    Infinity Fashion

  • Comentarii recente

  • Categorii

  • Arhivă

  • Abonare la ştiri

    Introduceti adresa de email:


    RSS Feed
    ŞTIRI
    campinaph.ro
  • SPORT CÂMPINA

  • PUBLICITATE

    image description

    Servicii vidanjare

    Neptun

  • PUBLICITATE

    Reclama-centrale-2x-GIF