„Ceaiul de la ora 5” a devenit o manifestare tradiţională la Poiana Câmpina, dar până acum această acţiune a fost organizată de administraţia locală doar în parcul de la intrarea în localitate. Cum distanţa până la Bobolia este destul de mare, Primăria Poiana a decis să le ofere „Ceaiul de la ora 5” şi locuitorilor din acest sat, la ei acasă, în Parcul „Minodora Grigorescu”. Acest lucru s-a întâmplat ieri, iar oamenii au venit cu mic, cu mare să petreacă puţin timp cu vecinii şi prietenii, să socializeze, să mai uite de probleme, să asculte muzică şi să bea un ceai. Au cântat, pentru locuitorii din Bobolia, solistele Claudia Ghiţulescu (muzică populară) şi Cristina UniK (muzică uşoară şi etno).
„Oamenii pleacă greu de acasă, de aceea am venit noi la ei cu ceai, cozonac şi muzică. Vom încerca să organizăm şi la Bobolia diverse acţiuni, aşa cum facem în centrul localităţii, iar după ‘ceai’ urmează o acţiune pentru copii, cu personaje din desenele animate şi teatru de păpuşi. Şi mai spun încă o dată, toate aceste manifestări sunt organizate din sponsorizări, nu alocăm nici un ban de la bugetul local”, a declarat primarul comunei, Alin Moldoveanu.
Felicitari primarului !
Pentru?