DLAF verifică pasajul suprateran de la Câmpina pe baza unei reclamaţii semnate cu nume fictiv

Categorie: Administratie publica 24 iunie 2013

Pasaj Calea Dacia DLAF verifică pasajul suprateran de la Câmpina pe baza unei reclamaţii semnate cu nume fictiv Cu alte cuvinte, persoana care a reclamat probleme de calitate la Departamentul pentru Lupta Antifraudă nu există. Totuşi, paradoxal dar în conformitate cu legea, DLAF trebuie să dea curs sesizărilor chiar şi atunci când acestea vin din partea unor persoane care semnează cu nume fictive. Problema este aceea că, până nu se finalizează ancheta DLAF, Primăria Câmpina nu poate recupera cei aproximativ 70 miliarde lei vechi pe care Ministerul Dezvoltării îi mai are de decontat pentru lucrarea menţionată.

Categoric, modernizarea Căii Dacia a fost o investiţie urmărită de ghinioane. Şi iată că, la un an şi trei luni de la inaugurarea pasajului suprateran de la ieşirea din Câmpina în DN1, tot mai apar probleme. Primăria Câmpina mai are de recuperat bani buni de la Ministerul Dezvoltării, în baza a două scrisori de rambursare. Facturile au fost plătite de Primărie, de la bugetul local, iar Ministerul Dezvoltării trebuia să le deconteze ulterior. Banii nu au venit, iar administraţia locală a fost anunţată că reprezentanţi ai DLAF şi Inspectoratului de Stat în Construcţii verifică lucrarea, pentru a constata dacă reclamaţia este sau nu fondată. „S-a efectuat această verificare, s-a întocmit şi un raport din care reise clar că nu există elemente de fraudă. Acum, raportul trebuie să-şi urmeze cursul şi să fie prezentat oficial. Nu ştim cine a făcut reclamaţia, s-a dat drept fost angajat al societăţii Cast şi a semnat cu un nume fictiv. Noi ne-am adresat şi în scris la Ministerul Dezvoltării, am cerut şi la DLAF să se finalizeze ancheta şi să fie comunicat oficial punctul de vedere, pentru ca apoi să putem grăbi demersurile pentru recuperarea banilor”, a declarat viceprimarul Ion Dragomir în cadrul unei conferinţe de presă organizată la sfârşitul săptămânii trecute.

Potrivit viceprimarului, Câmpina are de recuperat de la Ministerul Dezvoltării 10,4 milioane lei (104 miliarde lei vechi). „N-o să primim toţi banii, pentru că se aplică acele două corecţii financiare de 5%, adică 10 miliarde lei vechi, respectiv de 25%, adică 24 miliarde lei vechi. Prin urmare, ei au să ne dea nouă 104 miliarde lei vechi, iar noi avem să le dăm 34 miliarde lei vechi. Şi trebuie să le dăm înapoi aceşti bani înainte să încasăm noi ce trebuie să ne plătească ministerul şi asta pentru că acele corecţii sunt aplicate pe sume deja încasate de noi, aferente unor scrisori de rambursare anterioare”, a mai afirmat Ion Dragomir.
Acesta a mai spus că, din informaţiile pe care le are, DLAF se va pronunţa oficial zilele acestea, deci problema nu va mai dura mult timp. Important este că ancheta nu a scos la iveală fraude, iar în baza raportului oficial al DLAF, Ministerul Dezvoltării va putea plăti scrisorile de rambursare.

2 comentarii to “DLAF verifică pasajul suprateran de la Câmpina pe baza unei reclamaţii semnate cu nume fictiv”


  1. Andrei Popa spune:

    Asta e manevra din campania de la locale, cand dadeau aia de la USL in Tiseanu. Sac! Nici o neregula!

    RăspundeRăspunde
  2. H spune:

    Dar sunt chiar dusi cu capul astia de la USL… Cea mai frumoasa lucrare, ce au cu podul???

    RăspundeRăspunde


Comenteaza !


  • You Avatar
  • PUBLICITATE

    Medimfarm mica

    Nou

    Infinity Fashion

  • Comentarii recente

  • Categorii

  • Arhivă

  • Abonare la ştiri

    Introduceti adresa de email:


    RSS Feed
    ŞTIRI
    campinaph.ro
  • SPORT CÂMPINA

  • PUBLICITATE

    image description

    Servicii vidanjare

    Neptun

  • PUBLICITATE

    Reclama-centrale-2x-GIF