Eveniment

Pop Up Cinema de la Orange: proiecţii de filme în aer liber, la Câmpina

Orange îi invită pe pasionaţii de film să participe şi anul acesta la Pop Up Cinema, unde pot viziona filme în aer liber alături de familie şi prieteni. Evenimentul va avea loc la Câmpina, pe 14 şi 15 iunie, în Parcul „La Soldat”, începând cu ora 21.00, iar accesul este liber. Filmele alese pentru cele două seri vor fi:
– 14 iunie – „Uimitorul Om-Păianjen” (2012), care îi are ca protagonişti pe Andrew Garfield, Emma Stone şi Rhys Ifans.
– 15 iunie – „Eroi de sacrificiu 2” (2012) cu Sylvester Stallone, Arnold Schwarzenegger, Bruce Willis, Chuck Norris şi Dolph Lundgren. 

De asemenea, în prima zi, pe 14 iunie, va avea loc o activitate de voluntariat în cadrul căreia locuitorii oraşului vor desfăşura o acţiune de ecologizare şi îngrijire a spaţiului verde din vecinătatea Clubului Copiilor – Câmpina. Aceasta este realizată de Orange cu ajutorul Fundaţiei „Un strop de fericire”. Înscrierile la activitatea de ecologizare se pot face până joi, 13 iunie, la adresa csr@orange.ro, iar voluntarii sunt aşteptaţi vineri, 14 iunie, în parcul „La soldat”, de unde se va da startul acţiunii. Participanţii la acţiunea de voluntariat vor avea locuri VIP la cinema, precum şi popcorn şi băuturi răcoritoare, pe care să le savureze în timpul filmului.
În zona cinematografului în aer liber toţi cei prezenţi vor putea testa cele mai noi tablete şi telefoane din oferta Orange. De asemenea, vor putea experimenta şi ridicarea de la sol într-un balon cu aer cald.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *