Este o decizie oarecum surprinzătoare având în vedere faptul că administraţia locală şi Constantin Pănoiu colaborează de ani buni, iar în ceea ce priveşte procesele câştigate, nu se poate plânge nimeni. Cum s-a ajuns la această situaţie este greu de spus. În mod cert, dincolo de discuţiile oficiale sunt şi lucruri despre care nu se vorbeşte. Dar iată cum au descurs discuţiile la ultima şedinţă a Consiliului Local, cea de la finele săptămânii trecute. La „Diverse”, primarul Horia Tiseanu a prezentat plenului CL o adresă prin care avocatul Constantin Pănoiu aducea la cunoştinţă rezilierea unilaterală a contractului cu administraţia locală în procesul cu Apasco Măneciu. „Avocatul Constantin Pănoiu, care reprezintă administraţia locală în procesul cu firma Apasco Măneciu, pentru rampa ecologică de gunoi de la Băneşti, ne-a transmis o scrisoare prin care suntem înştiinţaţi de rezilierea unilaterală a contractului. Pentru a ne reprezenta în actuala fază a procesului, dl. Pănoiu solicitase iniţial suma de 10.000 lei. Am încheiat contractul, i-am plătit onorariul, ne-a reprezentat, iar pe parcurs a mai venit cu o solicitare de a-i plăti încă 20.000 lei. Nu am acceptat acest lucru şi, prin urmare, ne-a anunţat că reziliază contractul cu noi. Eu îmi fac datoria şi vă informez despre această situaţie pentru că trebuie să luăm o hotărâre. Ori acceptăm să plătim suma solicitată suplimentar şi colaborăm în continuare cu dl. Pănoiu, ori renunţăm şi apelăm la altcineva”, a precizat primarul Horia Tiseanu. Şi au început să curgă puncte de vedere din toate direcţiile.
Viceprimarul Ion Dragomir: „Mă tem că dl. Constantin Pănoiu simte că pierdem acest proces şi vrea să se retragă. Chiar şi aşa, nu e o problemă, nu suntem singuri în acest proces, suntem împreună cu Consiliul Judeţean, care are propriul avocat, iar dl. Pănoiu nu a colaborat cu el. Mai e un lucru, dl. Pănoiu are o datorie către noi de vreo 15.000 lei şi mă gândesc că vrea să-şi plătească datoria tot din banii noştri!”
Consilierul local Florin Frăţilă: „Am impresia că pierdem pe mâna lui Pănoiu de atâţia ani! Aud că are şi datorii la noi şi nu mi se pare normal ceea ce se întâmplă!”
Consilierul local Daniel Ioniţă: „Dl. Pănoiu încearcă să ne forţeze mâna cerând bani în plus şi nu mi se pare corect. Ar trebui să nu mai lucrăm cu dumnealui, dl. Pănoiu să nu mai aibă nici un fel de contract de acum înainte cu administraţia locală!”
S-a mai vorbit despre faptul că avocatul Constantin Pănoiu a încasat până acum, de la administraţia locală, în procesul cu Apasco, 65.000 lei în total. Procesul durează din 2008, când Apasco a dat în judecată Consiliul Local Câmpina, Consiliul Local Băneşti şi Consiliul Judeţean Prahova pentru recuperarea a peste 40 miliarde lei vechi, sumă care ar reprezenta contribuţia acestei societăţi la realizarea şi administrarea primei alveole a rampei ecologice de la Băneşti, precum şi costurile unor reparaţii efectuate prin anul 2005. Ulterior s-a ajuns ca miza să crească la 57,8 miliarde lei vechi. Cu Pănoiu avocat, administraţia locală a câştigat procesul la prima instanţă. Apasco a înaintat recurs şi a obţinut strămutarea procesului la Tribunalul Argeş.
Este un proces complicat, iar în cazul în care Apasco va câştiga, administraţiile publice implicate vor trebui să plătească sume mari, corespunzătoare acţiunilor deţinute la fosta rampă ecologică: 45% – Consiliul Local Câmpina, 53% – Consiliul Judeţean Prahova şi 2% – Consiliul Local Băneşti.
Până la urmă, după tot valul de discuţii de la ultima şedinţă, consilierii câmpineni au decis să renunţe la orice fel de colaborare cu avocatul Constantin Pănoiu, iar Câmpina să fie reprezentată în procesul cu Apasco de către juriştii Primăriei, împreună cu avocatul Consiliului Judeţean.
Sa intelegem ca schimbarea echipei va fi benefica .Ce se mai aude despre procesul dintre primarie si simbolul orasului acea megaconstructie fantomatica ce face cinste orasului ,unde trebuia sa fie centrul de afaceri european. Munti de bani aruncati la lada de gunoi a capitalismului primitiv romanesc. Nu intereseaza pe nimeni,nici macar pe politicieni ,toti sunt plictisiti,obositi,si de unica folosinta.Se pare ca nu putem evolua nici un pic dupa 24 de ani si mare pacat,un oras frumos ce nu își merita soarta.