Capela Hernea, unul dintre puţinele, dar frumoasele monumente istorice şi arhitecturale care au mai rămas în Câmpina, moare încet, dar sigur. Reabilitarea capelei ar costa 500.000 euro, adică aproape 22 miliarde lei vechi. O sumă uriaşă şi în vremuri mai bune, darămite acum, în ani de criză. Haideţi să ne amintim împreună povestea Capelei Hernea…
În anul 1880, un boier din zona Banatului, Dumitru Hernea, cumpăra de la prinţul Dimitrie Barbu Ştirbei un teren de 305 hectare pe platoul din sudul Câmpinei, cu suma de 120.000 lei (în aur). Prinţul Ştirbei cumpărase partea vestică a acestei suprafeţe, în anul 1871, cu suma derizorie de 185.700 lei, de la 315 clăcaşi câmpineni, eliberaţi şi împroprietăriţi cu terenuri ale bisericii, după reforma lui Cuza, din anul 1864.
După ce a cumpărat partea de sud a Câmpinei, foarte bogată în petrol, sfătuit de bunul său prieten ing. Ion Gheorghiu, Hernea începe exportul petrolului din această zonă. Din nefericire, la numai 5 ani de la achiziţionarea terenului, în anul 1885, Dumitru Hernea moare. Inginerul Gheorghiu devine tutorele celor cinci copii minori ai lui Dumitru Hernea şi ridică pe acest teren o capelă în stil baroc. La capătul altarului, în exteriorul bisericii, s-a aflat mormântul lui Hernea, iar pe frontispiciu, ca pisanie, stă scris şi astăzi pe o placă metalică „În memoria răposatului Dumitru Hernea. Familia. 1886”. Zece ani mai târziu, în 1896, urmaşii lui Hernea, deveniţi între timp majori, vând întreaga suprafaţă de 305 hectare societăţii „Steaua Română” cu preţul de 5.500 lei, în aur.
După 1948, odată cu venirea comuniştilor la putere şi odată cu naţionalizarea, şi aceste terenuri intră în proprietatea statului, motiv pentru care urmaşii lui Hernea vin şi deshumează trupul înaintaşului lor, reînhumându-l la Cimitirul Bellu din Bucureşti. De atunci, Capela Hernea – aflată în zilele noastre pe Aleea Parcului – a suferit o gravă şi continuă degradare, rămânând pradă uitării, intemperiilor, dar şi hoţilor.
Nu s-a mai întâmplat nimic aici până în anul 1998, atunci când Capela Hernea a fost concesionată Parohiei „Sfânta Treime” din Câmpina, care, la rândul ei, în toamna anului următor, o donează nou-înfiinţatei Parohii „Sf. Paraschieva şi Sf. Mc. Dimitrie” pentru a o folosi ca loc de slujire temporară, până la ridicarea noului lăcaş de cult. În data de 7 octombrie 2001 are loc târnosirea noii biserici şi întreaga activitate religioasă a parohiei se mută în biserica de pe Strada Orizontului (cunoscută de noi toţi ca Bisericuţa de lemn).
Preotul paroh Grigore Melnic ne-a declarat pe marginea acestui subiect: „De când există această parohie am avut întotdeauna în vedere această capelă. Cât am funcţionat efectiv în Capela Hernea am realizat câteva lucrări, printre care aş aminti confecţionarea gardului împrejmuitor, realizarea cloptniţei, a unui grup sanitar, a aducţiunii de apă, instalarea energiei electrice, procurarea şi montarea ferestrelor şi a uşii de la intrarea în capelă. Categoric, capela are nevoie de reparaţii capitale, dar fiind un monument istoric nu poate fi renovat oricum, întregul proces fiind estimat la 500.000 euro. Eu nu am avut puterea de a strânge această sumă. În vreo trei rânduri am obţinut autorizaţia de reparaţie, dar a expirat valabilitatea acesteia tocmai pentru că nu am găsit fondurile necesare”.
Dincolo de toate acestea, ceea ce s-a întâmplat în jurul acestei capele este revoltător: nimănui nu i-a păsat de felul în care noul proprietar a ceea ce a fost odată „ştrandul acoperit” a înălţat, la aproape 2 metri de intrarea în capelă, un gard din beton, înalt de câţiva metri. De uriaşa construcţie de dincolo de gard nu mai vorbim, e banul omului, e gustul omului, probabil că doar autorizaţiile necesare au lipsit. Aceste lucruri aproape că nu mai contează. Trist este că acest monument arhitectonic unic în zona noastră se degradează continuu, iar ideea cu găsirea unei surse de finanţarea pentru salvarea Capelei Hernea este tot mai îndepărtată. Capela ar fi putut deveni un reper turistic pentru Câmpina, un simbol, o mândrie. A devenit, însă, doar o ruină…
Asa cum pentru alte prostii si deplasari in strainatate s-au gasit fonduri asa se poate salva si aceasta cladire
Cred ca doar un proiect de restaurare va da masura sumei necesare pentru a salva acesta bijuterie. Si apoi, daca banii nu sunt suficienti, se pot strange prin subscriptie publica. Starea capelei este de fapt expresia indiferentei noastre. In ce ma priveste, am atras atentia de multe ori asupra paraginei care a cuprins monumentul. Este nevoie insa de unitate si vointa din partea tuturor.
Vedem cum taranii romani(clacasii)isi vindeau mai pe nimic pamantul,cu multi ani in urma…In zilele noastre,la fel…
Acest monument din cate am inteles este un unicat si ca locuitor al cartierului din vecinatatea acestuia am fost si inca sunt martor la degradarea lui.Pe scurt insa vreau sa spun ca nu merita sa ajunga asa,mai ales ca sunt sigur ca se pot lua fonduri europene pentru reabilitare insa cum a spus si doamna Tabacu indiferenta primeaza din pacate.Am participat activ la renovarea,daca se poate spune asa,din ’98-’99,am donat chiar material lemnos pentru clopotnita si am ajutat la multe altele iar durerea ca o vad cum se degradeaza e amplificata de acest lucru.Peretele de caramida dinspre rasarit ce apare in poze pana acum cativa ani nu arata asa insa din pacate la una din tentativele de „renovare” acesta a fost daramat pana la zidarie lucru care nu este deloc normal,sa darami ceva iar apoi sa nu mai refaci.Iar ca o adaugare la articol as vrea sa spun ca gardul ce imprejmuieste capela si terenul aferent nu a fost facut in ’98-’99 cum a declarat preotul paroh ci prin ’85-’86 de catre directorul de la acea vreme a uzinii Neptun.La final as vrea sa spun ca din pacate zona in care locuiesc a ajuns intr-o stare deplorabila un monument ce se degradeaza,o baza sportiva importanta distrusa in totalitate,un parc care pe vremuri era o mandrie pentru oras,in ziua de azi abandonat si o strada plina de gropi prin care merg zilnic din pacate iar cu toate acestea eu si vecinii mei continuam sa platim un impozit care pare mult prea mare pentru conditiile in care traim,asta in secolul 21 si intr-un municipiu.
Daca bunii nostrii alesi consilieri ar pune frana plimbarilor,asa cum Casa cu Grifoni este Primarie asa poate se salva si aceasta cladire