Consiliul Local Câmpina a aprobat, la sfârşitul săptămânii trecute, proiectul privind rectificarea bugetului local. Acelaşi proiect pentru care, în şedinţa din iunie, spiritele s-au încins, a izbucnit un adevărat scandal, iar la final primarul Horia Tiseanu a retras proiectul. De această dată, însă, într-o deplină atmosferă de… pace şi prietenie, consilierii au aprobat în unanimitate rectificarea. Precizăm că nu este vorba despre includerea în buget a unei sume suplimentare, ci despre redistribuirea unor bani de la un domeniu la altul. Şi iată cine primeşte bani în plus în urma rectificării:
– Sănătatea – suplimentare de 922.400 lei, bani care vor fi împărţiţi între cele două spitale câmpinene. Spitalul Municipal primeşte 600.000 lei pentru cheltuielile cu utilităţile, iar Spitalul Voila primeşte 322.400 lei pentru plata taxei de acreditare şi evaluare (122.400 lei) şi pentru cofinanţarea achiziţionării unui tomograf (200.000 lei) printr-un program derulat de Ministerul Sănătăţii.
– Învăţământul – suplimentare de 99.000 lei pentru implementarea, conform legii, a Programului de control manageriale intern la cele cinci colegii, patru şcoli gimnaziale şi două grădiniţe.
– La capitolul „cheltuielilor de funcţionare”, bugetul s-a suplimentat cu 241.000 lei pentru plata despăgubirilor către Termax Group, în urma încetării contractului, iar la capitolul „dotări şi investiţii” s-a aprobat suplimentarea cu 27.200 lei pentru achiziţionarea (de la Termax) a centralelor termice din unităţile de învăţământ.
– La Mediu s-au alocat 152.674 lei pentru plata contribuţiei municipiului la Fondul de Mediu.
– Capitolul „transporturi” – bugetul iniţial pentru reparaţii străzi a fost suplimentat cu 7,46 milioane lei, iar despre modul în care vor fi folosiţi aceşti bani vom scrie separat.
Inca 600.000 lei pentru Spitalul Municipal…daca vor fi folositi la fel ca cei 200.000 euro primiti de la Kaufland,ne-am lamurit.Sume imense a primit spitalul municipal de-a lungul anilor,iar rezultatele nu prea se vad.
La transporturi,se baga bani la greu,lucrarile se fac de mantuiala…
Daca e Tiu manager, e clar, se vor cheltui acei 6 miliarde batand din palme.