La Secţia a VII-a Civilă a Tribunalului Bucureşti s-a aflat astăzi pe rol şi Dosarul 25103/3/2013 privind cererea Rafinăriei „Steaua Română” Câmpina de intrare în insolvenţă. Instanţa a admis cererea, a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă şi, conform legii, a dat dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără un ordin al judecătorului sindic sau al administratorului judiciar. De asemenea, completul de judecată a numit un administrator judiciar provizoriu, la solicitarea debitorului , pe FIVE SPRL Bucureşti.
Acţionarul majoritar al Rafinăriei câmpinene este Omnimpex Bucureşti, iar procedura de insolveţă a fost declanşată, iată, în anul în care societatea împlineşte 118 ani de existenţă. Ştim cu toţii că Rafinăria „Steaua Română” nu mai funcţionează din 2010, iar angajaţii au fost trimişi în şomaj. Au rămas doar câţiva oameni pentru întreţinerea şi paza utilajelor. Societatea a reuşit să-şi achite datoriile la bugetul local, dar există şi alte tipuri de datorii.
În legătură cu insolvenţa trebuie precizate câteva lucruri. Insolvenţă înseamnă că societatea nu are suficiente fonduri pentru a-şi achita datoriile ajunse la scadenţă. Datorii care pot fi impozite datorate la bugetul de stat, credite la bănci, facturi de la furnizori, salarii etc. Intrarea în insolvenţă poate fi declanşată la cererea creditorilor sau la cererea fimei, cum este şi cazul Rafinăriei. Insolvenţa nu înseamnă automat faliment. Se poate parcurge o perioadă de observaţie, apoi se poate intra în reorganizare judiciară, depinde şi de ceea ce se doreşte pe mai departe.
Sunt puţine informaţii. Ştim doar că în motivarea Consiliului de Administraţie al Rafinăriei „Steaua Română” se arată că deschiderea procedurii de insolvenţă are drept cauză „deteriorarea continuă a situaţiei financiare a societăţii”. Mai ştim că, după cum a stabilit astăzi instanţa de judecată, administratorul judiciar îi va anunţa pe toţi creditorii rafinăriei de intrarea în insolvenţă şi va lua măsuri pentru arhivarea tuturor documentelor contabile. Următorul termen stabilit de Tribunalul Bucureşti pentru continuarea procedurilor este 16 septembrie 2013.
aha… se va face muzeu! Hasdeu, Grigorescu si Rafinaria! Campina turistica!
Articolul este paralel cu realitatea ,au primit informațiile ce au convenit doar unei parti. Rafinăria se poate compara cu un ‘bătrân”de 118 ani cu zilele numarate ce nu isi mai doreste nimic.
Dupa studiul Bechtel trebuia de mult sa fie oale si ulcele.Privatizarea ei a insemnat putina speranta ,niste locuri de munca binevenite pentru noile generatii.Din pacate soarta ei s-a decis imediat dupa privatizare .Au fost doua planuri sustinute de doua tabere,unul de modernizare dar haotica si iresponsabila si unul de desfintare.Au mai fost tentative de oprire si taiere la fier vechi.Acum se vorbește clar de planul doi de demolare dar numai ca legislatia in vigoare mai incetineste procesul dar tot acolo se va ajunge din pacate. Din pacate aproape toata industria orasului e in agonie si doar anumiți capitaliști in extaz ce transforma ruina in conturi personale sub incidenta unei legislatii permisive si in numele economiei de piata. Ne intrebam retoric ,chiar nu exista un plan de modernizare viabil,un plan pe termen lung si serios de functionare.Oare s-a facut un studiu serios de fezabilitate sau doar de ochii lumii.De fapt cui ii pasa si ce mai conteaza .Sigur investitiile facute haotic au dat de lucru altor firme din tara si din afara pe termen scurt si ne intrebam daca se mai iese din recesiune ?fiind o prabusire generala .
Exista si solutii dar din pacate ironice,se poate folosi ca spatiu pentru cainii comunitari ce sunt foarte multi in continuare pe strazi.
In urma recensamantului s-a demonstrat clar cu cifre ca populatia orasului scade si odata cu ea si nivelul intelectualilor ,oare politicul ce face pe cine mai pacaleste la alegeri doar pe cei in varsta ca Rafinaria?
Singurul avantaj daca putem spune este ca, costul social este inca mic pentru moment nu e asa de grav dar pe viitor numai Dumnezeu stie.
Se vorbeste ca se inchide un loc de munca si apar altele noi in alte domenii digitalizate ,informatizate dar din pacate nu se respecta proportia .Se mai vorbeste prin targ ca Ploiestul va ajuta Campina cu loc de Parc Industrial dar de la vorbe la fapte e cale lunga din pacate.
Pacat, mai moare un simbol care arata neputinta si poate si indiferenta si nepasare .
Noapte buna!!!Rafinarie
Articolul nu este paralel cu realitatea, este doar o parte a realitatii. Acea parte legata de intrarea in insolventa, adica… partea finala. Se pot spune foarte multe lucruri despre Rafinarie, privatizarea ei, ceea ce s-a intamplat dupa privatizare. Dar daca am fi scris tot ceea ce, poate, ar fi trebuit, ar fi fost doar speculatiile noastre, atata vreme cat nimeni nu vorbeste, toata lumea evita subiectul si toata lumea da vina pe criza economica. In cazul Rafinariei e mult mai mut de atat. Cand spunem „toata lumea” ne referim la cei direct implicati si care cunosc adevarul despre aceasta societate. In rest, da, aveti dreptate!
Ce se va intampla cu terenurile si celelalte bunuri ale rafinariei?
in cazul rafinariei, insolventa va duce la faliment pentru ca nu mai au ce salva; acum se cauta solutia pentru ca patronatul sa ramina cu ceva ce s*ar putea vinde pentrru a mai recupera niste bani; sa fim seriosi, greselile s*au tinut lant la rafinarie, nu s*a urmarit decit profit, au cumparat*o pe 2 lei! insolventa ii scapa de sechestru pus pe bunuri, apropos.
Intelectualii orasului fug in strainatate si prin Bucuresti dupa locuri de munca ca aici,deh Confind merge prost,Turnatoria si Ira sunt tot in organizare,Emon etc.Ma intreb retoric politic aceste societati sunt sustinute de Usl si cum de se prabusesc incet-incet?si actionariatul din Rafinarie sunt cu PNL,dl deputat Guran faceti o minune,ca dl Severin i-au salvat in 2009 si au recuperat TVA si creantele de la stat+plata catre furnizori.Sa nu mai vorbim ca se ingroase somajul si pierderile sunt insemnate la bugetul local
asa e mai bine daca tin salariati care a dat rafinaria in judecata.
Insolventa si apoi falimentul sint solutiile pentru ca patronatul sa se mai aleaga cu cite ceva de pe urma rafinariei, sa mai recupereze una, alta fie si din vinzarea ei la fier vechi. Toti acesti pasi au fost calculati, ginditi ca se stie de multa vreme unde se va ajunge, de dinainte de scuza cu criza mondiala. Stiti care e realitatea si de ce nu vorbeste nimeni despre adevar, patronatul n-a respectat multe din articolele din contractul de privatizare de la investitii pina la bataluri. Stiti ca prin nerespectarea acestui contract Omnipex putea sa piarda rafinaria si ea sa revina inapoi la stat? Stiti care e termenul maxim? 2015 !!! Pina atunci se va anunta si falimentul, totul e o strategie, va garantez eu! Am pierdut ani multi acolo cu o conducere pentru care n-a contat decit propriul profit, oare unde s-a dus tva recuperat de la stat???
Guvernele Tariceanu, Boc si Ponta au distrus economia Campinei. Pacat.
Ce se va intampla cu batalurile?Ne raman mostenire?