Atâţia artişti pe metru pătrat n-au fost vreodată la Poiana nici măcar în trecere, darămite să urce pe scenă. Spectacolul de anul trecut, prima manifestare importantă organizată la Poiana Câmpina de Primărie şi Consiliul Local, a deschis un drum şi le-a arătat poienarilor cam ce înseamnă o „zi a localităţii”. Ei bine, anul acesta, administraţia locală s-a întrecut pe sine şi le-a oferit cetăţenilor comunei (dar şi oaspeţilor, pentru că mulţi spectatori au venit din Câmpina şi localităţile vecine) un spectacol de anvergură, care a durat aproape şapte ore, care a mulţumit toate gusturile muzicale şi care s-a încheiat după miezul nopţii, cu un foc de artificii.
Deschiderea spectacolului le-a aparţinut micilor dansatori de la Şcoala Gimnazială „Învăţător Ion Mateescu” din comună. Apoi, pe scenă a urcat Andrei Chiţu, un tânăr din Poiana Câmpina, interpret de muzică populară. Şi au început recitalurile soliştilor şi trupelor cunoscute, care au ajuns la Poiana prin intermediul „Caravanei lui Axinte”. A fost o nebunie, o adevărată nebunie şi imaginile spun mai multe decât orice text. Au cântat la „Ziua comunei Poiana Câmpina”: Mariana Stan, Petrică Mâţu Stoian, Mihai Stănescu, Vali Vijelie, Nicu Paleru, formaţia „Autentic”, „Vacanţa Muzicală”, Anna Lesko, trupa „Pact” (cu Leo Iorga şi Adi Ordean), iar momentele umoristice au fost asigurate de Johnny Talent şi „Vacanţa Mare” (Florin Petrescu – Axinte şi Radu Pietreanu).
În ceea ce priveşte costurile unei astfel de manifestări, cea mai mare parte a lor a fost asigurată de sponsori, aproximativ 15 firme private, care au dorit să fie alături de administraţia locală la organizarea acestui eveniment.
Excelent,de asta e nevoie de primari activi cu initiativa ,mai uita oamenii si de alte nevoi pentru moment.
Posibil ca acest primar sa ajute mai mult cetatenii decit predecesorii,ramane de vazut.
Poenarii isi platesc singuri spectacolele,deoarece taxele si impozitele s-au marit la maxim…
Victor Ponta a marit taxele si impozitele in toata tara cu 16%. E vina primariei? Clar ca nu!
Ce treaba are s… cu prefectura? ce treaba au taxele cu specatacolele? Cata lume tembela …