Actualitate

Neptun Câmpina a amplasat panouri fotovoltaice pe toate halele de producţie. Valoarea proiectului – un milion de euro

Panouri Neptun 2Societatea Neptun Câmpina a finalizat implementarea proiectului privind amplasarea unei unităţi de producere a energiei electrice folosind panouri fotovoltaice pe mai multe clădiri ale societăţii. Este vorba despre un proiect în valoare de un milion de euro, care a constat în amplasarea a 2.788 de panouri fotovoltaice pe acoperişurile celor trei hale industriale din Câmpina. La momentul de vârf, aceste panouri pot produce aproximativ 1 MW de energie electrică. Avantajele implementării unui astfel de proiect sunt de necontestat. Panourile solare fotovoltaice sunt folosite pentru transformarea energiei solare în energie electrică. Pe scurt, principalul avantaj al folosirii panourilor fotovoltaice poate fi sintetizat în două cuvinte: energie gratuită. 
După cum ne-au precizat reprezentanţii SC Neptun Câmpina, energia electrică astfel produsă va fi folosită pentru consumul propriu şi pentru comercializare. Având acum această experienţă, Neptun va demara trei proiecte similare în alte trei locaţii din ţară. Valoarea totală a acestor proiecte se ridică la aproximativ 30 milioane euro.
Utilizarea energiei solare pentru producerea de energie electrică câştigă tot mai mult teren la nivel naţional. Nu mai vorbim de faptul că, în alte ţări, panourile fotovoltaice sunt utilizate la scară largă, de câţiva ani buni. Important este că şi în România panourile solare încep să fie recunoscute ca una dintre cele mai populare surse de energie alternativă folosită pentru sistemele electrice private şi industriale. Asta, în contextul în care cererea de energie este din ce în ce mai mare.
Panouri Neptun 1 Panouri Neptun 3

5 Comments

  1. Dumitru costin says:

    Interesant de stiut cate locuri de munca noi sau creat in urma acestei investitii banale . Probabil ca este si un proiect tehnico-economic.De fapt batalia este pe certificatele verzi .Romania are un potential imens pe partea hidro ,adevaratele investitii trebuiesc facute pe sistemul national de productie ,transport si distributie,fiind foarte vechi, unde sigur se pot creea locuri de munca si reduce costul energiei electrice.
    Amortizarea investitiilor de tip „verde” dureaza iar durata de viata e limitata ,necesita intretinere si inlocuire iar ele se justica in locuri greu accesibile transportului energiei electrice conventionale,de regula in tarile arabe.

  2. Iuliana says:

    Ma bucur sa aud si vesti bune legate de societatile cu traditie din oras ca de vesti proaste m*am saturat, sincer. Ii felicit pe cei de la Neptun pentru a asemenea investitie, panourile solare si eolienele sunt viitorul in materie de producere a energiei iar eu personal consider ca nu doar firmele privatizate ar trebui sa investeasca in astfel de surse de energie alternativa ci mai ales administratiile publice pentru consumul public si serviciile publice pe care le detin.

  3. Bohiltea Marius says:

    Domnul Dumitru Costin are perfecta dreptate.
    Sunt de parere ca la ce criza economica cuprinde Campina asta si nu numai, absolut orice investitie ar trebuii sa aibe ca prioritate principala creeare de noi locuri de munca unde se pot angaja si acele persoane care nu au absolut nicio ‘pila’ pentru un ulterior post.
    Lasati anumite ‘creeati’ si investiti in creearea a unor noi locuri de munca pentru tineri.

  4. Lenesu' says:

    bai oameni buni!!!! ce naiba va dati voi cu parerea pe banii altora?!?! neptunu’ e privat, nenea, si nu e treaba nimanui sa comenteze ce investitii face!

  5. InVestor says:

    Bravo, iata o societate care ştie să îşi crească valoarea în timp şi să valorifice oportunităţile chiar şi pe timp de criză!

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *