Administratie publica

Creditul de 6 milioane lei va fi împărţit între construcţia unui bloc de necesitate şi amenajarea Lacului Curiacul

CL CampinaŞedinţa extraordinară a Consiliului Local Câmpina, convocată de primarul Horia Tiseanu pentru seara trecută, părea doar o formalitate, dar nu a fost deloc aşa. Asta în condiţiile în care pe ordinea de zi figurau doar două puncte, ambele din categoria „uşoară”. Primul proiect, cel care a declanşat dezbateri aprinse şi, pe alocuri, ridicole, a fost cel privind modificarea destinaţiei creditului de 6.000.000 lei accesat de municipalitate pentru cofinanţarea lucrării de ecologizare a batalului de pe Strada Lacul Peştelui. La această lucrare nu mai e nevoie de bani şi, în aceste condiţii, primarul a propus ca suma respectivă să fie utilizată pentru construcţia unui bloc de necesitate şi pentru modernzarea Lacului Curiacul.

Primarul Horia Tiseanu a explicat de ce se impune această schimbare a destinaţiei banilor: „S-a modificat legislaţia în vigoare şi sumele pentru cofinanţarea proiectului european de ecologizare a batalului de pe Strada Lacul Peştelui au fost achitate de Guvern direct executantului. Prin urmare, ne-am gândit ca suma pe care noi o alocasem iniţial pentru cofinanţarea acestui proiect, să o folosim la alte lucrări. Este păcat să pierdem această sursă de finanţare, mai ales în condiţiile în care DLAF văd că întârzie să se pronunţe la Calea Dacia, iar cei 7 milioane de lei pe care Guvernul trebuie să ni returneze vor întârzia şi ei. Trebuie să înţelegeţi un lucru important – conform legii, banii din acest credit nu pot fi folosiţi decât pentru lucrări de investiţii, iar noi ne-am gândit la aceste două lucrări pentru că ele au fost aprobate deja de dvs., Consiliul Local, în buget!”

Despre modernizarea şi ecologizarea Lacului Curiacul am scris recent, lucrarea fiind deja licitată şi câştigată de Floricon Salub, iar zielel trecute a fost semnat şi contractul de execuţie. Referitor la blocul de necesitate, acesta ar urma să aibă 72 de spaţii locative, iar aici ar urma să se mute locatarii celebrului bloc A6 pe perioada lucrărilor de consolidare.

La rândul său, directorul Direcţiei Economice, Gheorghe Ecaterinescu, a precizat faptul că municipiul Câmpina nu are o problemă legată de credite: „Gradul de îndatorare al municipiului Câmpina este de numai 8%, în condiţiile în care maximum admis de lege este 30%. În plus, cred că este bine să propunem aceste lucrări spre finanţare din acest credit, pentru că el trebuie aprobat de o comisie din cadrul Ministerului Finanţelor, practica demonstrând că se aprobă mai uşor astfel de lucruri de investiţii decât o asfaltare sau altceva”.

Apoi au început discuţiile între consilierii locali şi reprezentanţii Executivului.
Consilierul Florin Frăţilă (PNL) a întrebat de unde va lua Câmpina bani pentru consolidarea blocului A6? Primarul Horia Tiseanu i-a răspuns: „Vom solicita fonduri guvernamentale. Nu am cerut până acum, pentru că nu aveam unde muta oamenii. Dacă nu ne va aloca Guvernul fonduri, atunci vom avea o mare problemă! În mod normal, subvenţii de la stat pentru astfel de situaţii se pot acorda pentru toate familiile cu venituri sub nivelul salariului mediu pe economie, pentru fiecare membru al familiei”. „E clar, nu o să ne dea nici un Guvern niciodată nici un ban!”, a fost concluzia lui Florin Frăţilă, care a inclus aici şi Guvernul din care face parte formaţiunea politică pe care o reprezintă. Consilierul Gheorghe Tudor (PSD) a vrut să ştie dacă au fost consultaţi oamenii din blocul A6 şi dacă ei ar fi dispuşi să se mute pe perioada lucrărilor. Unii da, alţii nu. Apoi, discuţiile au degenerat, ajungându-se la situaţia penibilă şi de neînţeles de a se cere… pauză de consultări.
„Văd că nu vreţi să votaţi acest proiect, deşi vorbim despre două investiţii pe care tot dvs. le-aţi aprobat în primăvară. Dacă se va întâmpla vreun cutremur şi blocul A6 va avea de suferit, atunci trebuie să vă asumaţi răspunderea!”, le-a spus primarul Horia Tiseanu consilierilor USL înainte de pauză. De fapt, impropriu spus USL per ansamblu, pentru că doar unii dintre consilierii coaliţiei care deţine majoritatea în CL aveau anumite reţineri legate de proiect.

După consultări, spre disperarea colegilor din coaliţia USL – PPDD, tot Florin Frăţilă avea o problemă: „Domnule primar, aţi iniţiat această şedinţă a Consiliului Local fără să consultaţi forţele politice din Parlamentul local! Este inacceptabil aşa ceva! Aşa ceva nu se face! Ne-aţi obligat să ne adunăm de pe drumuri şi, colegii îmi sunt martori, eu de exemplu aş fi vrut ca aceşti bani să-i îndreptăm spre Spitalul Municipal, unde secţiile arată jalnic! Totuşi, votăm în favoarea acestui proiect, dar să ştiţi că ceea ce aţi făcut dumneavoastră nu este deloc în regulă! Şi votăm ca să nu puteţi spune apoi în presă că v-a împiedicat USL să luaţi o hotărâre!”
Proiectul a fost adoptat cu 13 voturi „pentru” şi o abţinere (Mihai Tifigiu), în condiţiile în care au lipsit cinci consilieri locali – viceprimarul Ion Dragomir, Elena Albu, Mihaela Petrovici, Marian Nistor, Adrian Piţigoi.

8 Comments

  1. Cristina Mihai says:

    Bani pentru spital?Spitalul arata jalnic,desi sumele care au fost alocate au fost imense…

  2. Iuliana says:

    Tot pentru spital vreti bani domnule Fratila? De ani de zile se dau bani la acest spital nenorocit si tot jalnic arata!!! Ati calculat cati bani ati dat anul asta? Pompati bani cu gramada in spital, le platiti datoriile si utilitatile, faceti modernizari si dotari si DEGEABA! Ca sa va citez ‘e inacceptabil asa ceva!’

  3. UN PNL.ist says:

    Interesele personale ale lui Fratila au inceput sa se vada . Se pare ca nu este deloc strain de sifonarea banilor nostrii . Oricum cu un astfel de consilier PNL-ul local se face de ras si de rusine .

  4. Ing. Popescu V. says:

    Felicitari domnului Tiseanu ca se gandeste la siguranta campinenilor!

  5. Cip says:

    Domnul Fratila nu are pic de logica… dupa ultima afirmatie (Totuşi, votăm în favoarea acestui proiect, dar să ştiţi că ceea ce aţi făcut dumneavoastră nu este deloc în regulă! Şi votăm ca să nu puteţi spune apoi în presă că v-a împiedicat USL să luaţi o hotărâre!) arata ca poate juca cu brio in piesa O scrisoare pierduta…
    Pana la urma daca nu e de acord de ce voteaza pentru? Aaa… pentru ca se vede ca nu isi asuma responsabilitatea, aceasta lipsindu-i cu desavarsire…

  6. Horia Frincu says:

    Au inceput si altii sa vada cine e Fratila.Dar,dle PNList,de ce nu aveti curaj sa va dati numele,asa cum fac eu?Va inspira Fratila teama?

  7. Vulpe Gh says:

    Sper sa imi aprobe admin comentariul(nu este un atac la persoana(e) de voi enumera insa este REALITATEA din SMC vesnic o SUGATIVA fara numar)In special pt dl Fratila si consiliul de admin din Smc,consilierii locali sa stiu pe ce dau miliardele….Mentionez ca este real,stand de vorba personal cu mai multi pacienti si apartinatori care au vizitat spitalul.La ASA DA voi prezenta cine este jos palaria si ASA NU cine tipa la pacienti,pun apartinatorii si bolnavii sa cumpere n medicamente de la farmacii,cer ban ca deh (sunt saraci).
    ASA DA:dr Tiu,Tifigiu,personal Boli Interne +Dr Nica Dan+personal ATI+doctori,Dr Dragomirescu si sectia desfiintata de Boli Infectioase
    ASA NU:in primul rand curatenie la CPU(asistente,brancandieri),liftiera,personalul de la bucatarie care fura mancarea cu sacosele,Dr Damian Dr Pitigoi,Dr Constantiniu(oncologie):cer bani si te mai si pun pe drumuri degeaba
    PS:Unde sunt anchetele celebre de pe vremea Dr Matei+Titei.Jumatate din personal in special cei de la ASA NU dupa fata lor sa nu ii cautati daca aveti treaba la SMC

  8. Tache says:

    Se discuta pe aici despre spitalul ala mare si plin de igrasie,etc cu usi noi de termopan si personal sloios,avar,zeflemist.Nu exista comparatie cu sectia de pe Voila=lux,chiar daca conditiile acolo cu bolnavii sunt de risc maxim.Dar ce stie Fratila.Cred ca a uitat cand era un simplu ziarist ca de mana cu baiatu au mers si au stat ca oamenii de rand la coada in spital si au fost tratat cu ,,respect”.Mult timp s-a scris despre gainariile unora din SMC,presa cum intra pe fir cum ori nu aveau acces ori le tranteau doctorii usi in nas.Ca asa e in sanatate.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *