Eveniment

De Ziua Armatei, la Poiana Câmpina a fost inaugurat Parcul „Mareşal Alexandru Averescu”

Inaugurare parc Poiana 1Un eveniment deosebit a avut loc astăzi, de Ziua Armatei, la Poiana Câmpina, unde a fost inaugurat noul parc, cel situat între stadion şi gară şi realizat într-un timp record pe baza unui parteneriat între administraţia locală, mai multe firme private şi cetăţeni. Un parc frumos, care schimbă complet imaginea zonei, un parc fără gard – cum aveau să remarce mulţi dintre cei prezenţi la inaugurare, un parc în mijlocul căruia tronează bustul mareşalului Alexandru Averescu (comandantul Armatei Române în primul război mondial, prim-ministru al României pe parcursul a trei mandate). 

Inaugurare parc Poiana 3 Inaugurare parc Poiana 4 Inaugurare parc Poiana 7 Inaugurare parc Poiana 2 Inaugurare parc Poiana 5
La inaugurare a participat foarte multă lume – oficialităţi importante ale Prahovei, primari, consilieri locali şi judeţeni, reprezentanţii asociaţiilor cadrelor militare în rezervă şi retragere si MAI şi MApN, elevi, profesori, simpli cetăţeni. Au venit la Poiana, cu această ocazie, senatorul USL George Severin, deputatul Roberta Anastase (preşedintele PDL Prahova), consilierii judeţeni Rareş Enescu (USL) şi Adrian Dobre (PDL), primarul Câmpinei – Horia Tiseanu, primarul comunei Proviţa de Sus – Elena Cosmoiu, şefii Poliţiei Câmpina – Romeo Văsii şi Cornel Dăncescu, reprezentanţii unor firme care au contribuit la amenajarea parcului şi mulţi alţii, alături, bineînţeles, de primarul Alin Moldoveanu şi consilierii locali din Poiana Câmpina, de elevii şi profesorii Şcolii Gimnaziale „Învăţător Ion Mateescu”, de funcţionarii publici din Primăria Poiana.
Inaugurare parc Poiana 6 Inaugurare parc Poiana 13 Inaugurare parc Poiana 14 Inaugurare parc Poiana 8 Inaugurare parc Poiana 10
S-au rostit discursuri, s-a vorbit despre Armata Română, despre ceea ce reprezintă mareşalul Averescu pentru istoria acestei ţări, s-a vorbit despre Poiana şi primarul ei, au fost depuse flori şi coroane, a cântat Fanfara Centrului Judeţean Cultural, a avut loc şi o scurt ceremonial religios. Cel mai important moment a fost, totuşi, dezvelirea bustului mareşalului Alexandru Averescu, bust realizat de sculptorul Ioan Bolborea, lucrare comandată, plătită şi apoi dăruită comunei Poiana de Radu Călin, preşedintele Clubului Fortuna Poiana Câmpina, un important om de afaceri care investeşte de mai multă vreme şi în această localitate. De altfel, Radu Călin, maestrul Bolborea, primarul Alin Moldoveanu şi primarul copiilor din Poiana – Silviu Stanciu au fost cei care au dezvelit bustul amplasat chiar în centrul parcului.
Inaugurare parc Poiana 9 Inaugurare parc Poiana 11 Inaugurare parc Poiana 12 Inaugurare parc Poiana 17 Inaugurare parc Poiana 15 Inaugurare parc Poiana 19 Inaugurare parc Poiana 18 Inaugurare parc Poiana 16

8 Comments

  1. Octavian says:

    Felicitari pentru acest parc , foarte frumos , insa bustul maresalului Averescu pare o caricatura ……

  2. jeny says:

    Felicitari!!!

  3. Zizi says:

    buna treaba, felicitari primarului pentru activitate!

  4. Tatulici Ion says:

    Roberta,fata nomenclaturistului comunist Anastase,vine la Campina ca sa ne spuna ce?Cum a manarit legea pensiilor,sau este ingrijorata de procentul de 2-3%al PDLului?Dupa ’90 d-ul Anastase s-a dat ascuns cativa ani pe la Moscova,cam asa ar trebui sa faca si Roberta,sa uite lumea de ea…

  5. Popescu.I. says:

    Cristina ai auzit ca a aparut Forta Noua.La Campina cine o fi in partidul asta.Tu trebuie sa fii pe faza…

  6. SAKOYU RASCACURU says:

    Foarte impresionant.Lume multa primarul ,popa,armata ,politia,politicieni de vaza si nelipsita fanfara.Cetatenii cu gura cascata priveau la gramada de balastru colorat la parii infipti si la statuia cu chip de extraterestru aplaudand frenetic in ritm de fanfara.Alesi erau multumiti. Parcul a fost inaugurat fara sa le pese ca au distrus tot ce era mai frumos.Superbele salcii pletoase ce dadeau farmec locului ,brazii si alti arbori batrani care au ajuns lemne de foc. Au ras tot sa vedem cat sa muncit si cati bani a costat bancile puse in arsita soarelui, bradutii, smocurile de tuia si doua trei nuiele pe post de copaci. Calatorii au ce admira acum. Din tren se vede un peisaj de mahala cu stradute inguste cu case pitice si inghesuite ca niste ciuperci.Asa arata comuna poiana campina

  7. Vali says:

    Parcul Triumf .Asta e nume de aspirator mai baieti numai ceausescu dadea nume dastea.IDEAL.TRIUMF…….PRimaru asta daca nu stie sa ia specialisti nene.Acum promoveaza o stiti paia Nici o masa fara peste .Adica ne cumpara cu doua kg de caras.Umbla din poarta in poarta si imparte peste.Astia din oras spuneau ca si acolo tot cu ceva legat de peste se ocupa.

  8. admin says:

    Parcul a fost denumit „Triumf” dintr-un motiv anume, pe care nu aveti cum sa-l cunoasteti daca nu ati citit nimic despre istoria comunei. „Triumf” s-a numit prima asociatie sportiva din Poiana Campina, infiintata in anul 1920. Acela a fost si anul in care cateva sute de oameni din localitate au muncit luni intregi pentru a amenaja primul teren sportiv din Poiana. Pe locul actualului stadion era o mlastina plina de rachita. Acolo s-a muncit si s-a creat primul teren de sport. Sa stiti ca Poiana are o istorie frumoasa, cu multe lucruri interesante. Asociatia Triumf de atunci a fost Clubul Poiana Campina de mai tarziu.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *