Administratie publica

Este sau nu spaţiu verde terenul de pe Strada Caragiale, pe care Consiliul Local Câmpina se pregăteşte să-l vândă?

Pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi a Consiliului Local Câmpina figurează şi un proiect de hotărâre privind inventarierea în domeniul privat al municipiului a unui teren de 64 mp situat pe Strada I.L. Caragiale. Această inventariere reprezintă pasul premergător vânzării (cu sau fără licitaţie) a terenului respectiv. Poate că acest proiect de hotărâre nu ne-ar fi atras atenţia în mod deosebit dacă nu ne-am fi amintit de un proiect similar, aprobat tot anul acesta, referitor la un teren situat în aceeaşi zonă. Iar în proiectul mai vechi, terenul de 64 mp care urmează să fie vândut apare ca… spaţiu verde.

Pentru ca lucrurile să fie mai clare, explicăm puţin situaţia. În ianuarie 2013, Consiliul Local Câmpina a vândut unui mic investitor un teren de 16 mp de pe Strada I.L. Caragiale. La proiectul de hotărâre aprobat atunci de consilieri a fost ataşată şi schiţa aferentă, terenul de 16 mp fiind cel de lângă vinărie. Din schiţă se vede clar că, la doi paşi de acest teren se află altul, ceva mai mare, în faţa blocului cu patru etaje şi care este încadrat ca „spaţiu verde”. Aceasta era situaţia la începutul anului.
Schita 1 ianuarie
Octombrie 2013. Apare proiectul cu inventarierea terenului de 64 mp cu tot cu schiţa aferentă. Aici nici vorbă de spaţiu verde, din contra, terenul respectiv apare ca şi spaţiu construibil, culmea, chiar în faţa blocului. Iar din proiect aflăm lucruri şi mai interesante. Acest teren este închiriat de la Consiliul Local de o persoană fizică pe nume Constantin Bălăşoiu, contractul de închiriere a fost încheiat anul acesta, în luna februarie şi este valabil până în 2018. Tot în februarie, Constantin Bălăşoiu a solicitat şi obţinut autorizaţie de construire pentru un spaţiu comercial, cu caracter provizoriu, pe durata derulării contractului de închiriere. Acum, persoana respectivă nu mai vrea să fie chiriaş şi solicită CL Câmpina să-i vândă acest teren. De altfel, această solicitare scrisă a stat şi la baza iniţierii proiectului de hotărâre. Omul şi-a construit deja un spaţiu comercial pe terenul de 64 mp, iar acum vrea să fie şi proprietarul suprafeţei. Da, pe terenul care în ianuarie apărea ca spaţiu verde, iar în februarie era deja închiriat pentru construirea unui magazin.
Schita 1 octombrie
Suntem de acord că zona respectivă este una comercială. Suntem de acord că aleşii locali trebuie să încurajeze iniţiativa privată. Dar mai întâi trebuie lămurită problema spaţiului verde. Că altfel, vin şi alţii să ceară grădiniţele din faţa blocurilor pentru a-şi construi vreun magazin.
Spatiu comercial Caragiale

11 Comments

  1. fiscu says:

    Voi nu stiti cine e Balasoiu? Ca doar nu poate fi o coincidenta atat de mare! O nou afacere marca Balasoiu si Dragomir PSD!!! Din pacate, proiectul va trece pt ca sunt toti mana in mana, iar noi ramanem tot ca prostii, pt ca e Balasoiu smecher! Iar daca asa arata o constructie cu caracter provizoriu…? Ce ati pazit d-le viceprimar, ca la constructia lui Branza de la langa Trezoreria, o alta escrocherie, urlati ca din gura de sarpe! Acum, veti tace chitic ca e afecerea dvs!!! Rusine!

  2. locatar says:

    Imi este frica sa imi trec numele. Am si eu o mica afacere, iar Balasoiu asta este seful de la fisc. Pe noi din bloc nu ne-a intrebat nimeni nimic. Ne-am trezit cu magazinul lipit de bloc. Fara aprobare, fara nimic. Abuz. Rușine.

  3. george says:

    Vreau si eu in fata blocului, pe carol I la notariate. este la fel gradinita blocului. fac si eu ceva cu xerox sau imobiliare pe 70 de metri.

  4. gelu says:

    Pe magazin este un anunt cu de inchiriat. a luat degeaba de la primarie, acum inchiriaza si face baiatul un banut cinstit. banu la ban trage si paduchele la paduche. cine inchiriaza sta linistit. poate face evaziune, ca este la moda ca are protectie de la sistem. paote vede cineva articolul asta. bravo.

  5. puturosu says:

    google – street view: ditamai spatiul verde, cu gard.
    noi locatarii nu avem rampa de gunoi, nu avem parcare, nu avem o lingura de iarba, dar avem magazin bagat pana in dormitor, in pat cu nevasta mai are sa intre.

  6. dan says:

    Daca va fi vandut, pot sa vin si eu la licitatie? dar ramane acolo magazinul, nu? il iau cu totul. vine asta apoi in control in fiecare zi.
    chiar ne credeti prosti? furati frate tot, cu acte, ca la asta sunteti cei mai buni. v-a instruit nastase. japca

  7. Sing. Ionescu says:

    Trotuarul din jurul blocului nu este cota indiviza a celor din bloc? sau a cumpărat si acolo istetul asta de la finante.

  8. smechericu says:

    La fel a facut Balasoiu si cu celalalt spatiu pe care il are in Campina, la intersectia Carol I cu Toma Ionescu. L-a inchiriat de la Consiliu – ca e smecher – dar deja era amenajat pt cei carora li-l inchiriase, o firma de telefonie mobila. Si el isi ia banu la sigur si din gros! Si ne toaca pe noi astialalti care nu avem nici o protectie cu controalele! DNA, autosesizeaza-te!!!

  9. Lenesu' says:

    Fratie, daca e vorba de magazinu’ asta din ultima poza, nu vad nimic verde in fata ochilor! e doar un trotua!!! Nu vreau sa mai comentez ca nu stiu cine este Balasoiu, ca poate sunt mai multi cu acelasi nume in Campina. Daca tot s-au ridicat asa de multe intrebari, de ce nu a intervenit autorul articolului cu lamuriri?!?! este sau nu Balasoiu de la fisc?!?! Eu cred ca nu, dar poate ma insel. In orice caz, sunt dezamagit ca autorii au inceput sa se inscrie in linia multor jurnalisti de casa, ce isi formuleaza titluri tendentioase si articole in cel mai pur stil de dezinformare prin lansare de informatii incomplete, in conditiile in care au demonstrat ca pot fi si jurnalisti adevarati. Domnilor admnistratori, Campina are nevoie de voi ca jurnalisti…. liberi!

  10. Olgutza says:

    Faptul ca un sef de la Fisc /oricare ar fi el/ face afaceri private nu e un fel de conflict de interese? Intreb si eu, doar. Pai cine isi permite sa verifice firma unui sef de la Fisc, ala se verifica singur? Are tupeu vreo primarie sa*i zica ‘NU’ unui sef de la Fisc? Acuma pe bune, chiar e posibil asa ceva?

  11. Ing. Popescu V. says:

    Din pacate, este.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *