Serviciul de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Câmpina începe, de mâine, 31 octombrie 2013, distribuirea ajutoarelor alimentare trimise de Uniunea Europeană. Distribuirea se va face şi anul acesta la Colegiul Tehnic „Constantin Istrati”, corpul A (fosta cantină din Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 45), după următorul program:
– 31 octombrie şi 1 noiembrie 2013 – pentru beneficiarii de ajutor social acordat în baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat;
– 4, 5, 6 noiembrie 2013 – pentru şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj acordată potrivit prevederilor Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj;
– 7, 8, 11 noiembrie 2013 – pentru pensionarii sistemului public de pensii, ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, se află sub 400 lei/lună;
– 12-19 noiembrie 2013 – pentru persoanele cu handicap grav şi accentuat – adulţi şi copii neinstituţionalizaţi.
Menţionăm faptul că pentru unele ajutoare alimentare au fost suplimentate cantităţile şi anume: paste făinoase pentru şomeri 1 kg (în loc de 0,5 kg); roşii în bulion pentru persoane cu handicap – 1,6 kg (în loc de 0,8 kg); zacuscă pentru persoane cu handicap – 0,8 kg (în loc de 0,4 kg), pensionari 0,8 kg (în loc de 0,4 kg), şomeri 0,8 kg (în loc de 0,4 kg); conservă carne: venit minim garantat 0,9 kg (în loc de 0,6 kg), şomeri 0,9 (în loc de 0,3 kg), persoane cu handicap – 1,2 kg (în loc de 0,3 kg), pensionari – 1,2 kg (în loc de 0,3 kg). Din lista cu alimente un singur produs nu a fost primit şi nu va mai fi distribuit, este vorba despre miere.
Pentru ca acest sistem de distribuire să funcţioneze corespunzător şi pentru ca toate persoanele să îşi poată ridica alimentele în mod civilizat, Primăria Câmpina roagă beneficiarii să se prezinte în perioada în care au fost programaţi şi să aibă asupra lor un act de identitate şi invitaţia care le-a fost transmisă prin intermediul Poliţiei Locale.
La nivelul municipiului Câmpina, de alimentele de la UE beneficiază 2.948 persoane, dintre care 692 pensionari, 600 şomeri, 294 persoane care primesc venitul minim garantat şi 1.362 persoane cu handicap.