Procurorii de la DIICOT – Serviciul Antidrog şi poliţiştii de la Biroul de Combatere a Crimei Organizate au descins în această dimineaţă în satul Drăgăneasa din comuna Proviţa de Jos, la locuinţa de vacanţă a unei familii de bucureşteni. Informaţia de la care a plecat această acţiune s-a confirmat: bucureştenii cultivau aici cânepă indiana (canabis). O plantă din care, prin prelucrare, se obţin droguri de mare risc. Bucureştenii au cumpărat această proprietate în urmă cu trei ani, au început construcţia unei case, pe care nu au terminat-o încă, şi, potrivit vecinilor, vin la Proviţa de Sus doar vara. În schimb, de casă şi teren s-a ocupat în toată această perioadă un tânăr, tot din Bucureşti, rudă a proprietarilor. Până la această oră, DIICOT nu a făcut publică nici o informaţie cu privire la acţiunea desfăşurată la Drăgăneasa, iar reprezentanţilor Primăriei din Proviţa de Jos li s-a spus că situaţia va fi clarificată în zilele următoare.
Militia ca de obicei este vigilenta.Sunt arestati cei prinsi cu 2-3 grame de droguri,iar cei cu kilogramele sunt de neatins.
Este vorba de o proprietate din Provita de Jos,mai exact pe drumul spre Provita de Sus,nu are legatura cu satul Draganeasa.