Administratie publica

Lucrările la terenul sintetic de la Petrol, sistate din cauza vremii

Teren Petrol 1Firmele care se ocupă de modernizarea terenului de fotbal din incinta bazei de sport de la Căminul Petrol au anunţat Primăria Câmpina că suspendă lucrările, din cauza vremii nefavorabile, până în primăvara anului viitor. Lucrările au început la jumătatea lunii septembrie a acestui an, investiţia constând în amenajarea terenului cu gazon sintetic, realizarea unei piste de alergare şi a unei gropi cu nisip, cu bandă de alergare pentru săritura în lungime. Termenul de finalizare a lucrării a fost stabilit iniţial la 31 octombrie 2013, pentru ca ulterior, după modificarea proiectului, să se stabilească un nou termen – 10 decembrie 2013. Nici acesta nu a putut fi respectat şi, astfel, investiţia va fi finalizată anul viitor când, într-o primă fază, va trebui mai întâi să se repare ce se va strica peste iarnă. Vă reamintim că licitaţia pentru executarea lucrării a fost câştigată de societatea Alysor Discovery SRL Piteşti, în asociere cu Marstan Life Sport SRL Cluj Napoca, la preţul de 686.000 lei (fără TVA), adică 850.640 lei cu tot cu TVA.
Teren Petrol 2
„Am înţeles motivele care au stat la baza acestei decizii de suspendare a lucrărilor, dar cred că s-a întârziat nepermis de mult finalizarea acestei investiţii. Eu personal le-am atras atenţia, în octombrie şi noiembrie, că vremea le permite să urgenteze lucrările pentru a le finaliza în termen şi pentru a putea beneficia de teren încă din această iarnă. Din păcate, nu s-a întâmplat aşa şi s-a întârziat nepermis de mult. De altfel, personal voi cere sancţionarea firmei executante pentru depăşirea termenului de finalizare a lucrării, sigur după ce vom vedea şi exact care sunt prevederile contractuale şi în ce măsură se poate face aşa ceva”, ne-a declarat preşedintele Comisiei de Cultură, Sănătate şi Sport a Consiliului Local Câmpina, Florin Frăţilă, cel care a iniţiat şi promovat proiectul privind terenul de la Petrol.

3 Comments

  1. dan says:

    Cum, nu este gata? Păi nu se ocupă PNL de lucrare? Toată ziua mișună pe acolo galben – albaștrii.
    Apropo: Geoană către Antonescu: ”Chiar dacă ești cel mai bun prieten al somnului, nu te culca pe-o ureche!”

  2. Ing. Popescu V. says:

    Curtea de Conturi ce a zis de acest pret imens? Sau fiind USL-ul la putere, se fac ca ploua?

  3. Nicolae says:

    La noi daca nu ploua nu se lucreaza, daca nu ninge nu se asfalteaza, asa ca sa nu ne miram si sa ii intelegem, de vina e doar toamna lunga si frumoasa de care am avut parte anul acesta. Tot asa baieti si nu uitati la primavara sa cereti bani in plus sau despagubiri de la primarie ca nu a strans apa de ploie la canal desi taxe a incasat chiar daca nu a plouat…

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *