Pentru prima dată în această iarnă, la Câmpina au răsunat colindele. Interpreţi – micii artişti de la Clubul Copiilor, conduşi de prof. Ruxandra Brezeanu. Concertul lor, aplaudat de toţi cei prezenţi aseară în parcul de la Milia, a fost urmat de aprinderea instalaţiilor ornamentale pentru Sărbătorile de Iarnă. Reprezentanţii administraţiei locale au fost cei care au pornit numărătoarea inversă şi, spre marea bucurie a copiilor, centrul Câmpinei s-a luminat. Cu acest eveniment, practic, s-a deschis seria manifestărilor organizate de Primăria şi Consiliul Local Câmpina cu ocazia apropierii Sărbătorilor de Iarnă. Aseară, s-au aflat alături de câmpineni, la momentul aprinderii oficiale a luminiţelor de Sărbători, primarul Horia Tiseanu, viceprimarul Ion Dragomir, administratorul public Remus Bădulescu, consilierii locali Marian Dulă, Daniel Ioniţă, Viorel Bondoc, Daniel Telegescu, Horaţiu Zăgan şi Florin Frăţilă.
Copiii au primit grâuşor, s-au fotografiat cu Moş Crăciun (cel ornamental, ce-i drept) şi au aplaudat aprinderea luminiţelor. Pentru cei prezenţi au cântat, pe lângă micuţii de la Clubul Copiilor, Tituş Constantin şi formaţia The Zip, de la Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu”.