Comisia de administraţie publică a Consiliului Local Câmpina a iniţiat un proiect de hotărâre privind majorarea tarifului pentru colectarea, transportul şi depozitarea gunoiului menajer, atât pentru persoanele fizice, cât şi pentru agenţii economici. Proiectul este supus dezbaterii publice, aşa cum prevede legea, fiind postat pe site-ul Primăriei Câmpina. Acest lucru contează, însă, mai puţin, pentru că, indiferent de reacţiile cetăţenilor, este foarte puţin probabil ca acest proiect să nu fie aprobat în plenul Consiliului Local.
Conform proiectului menţionat, noul preţ al gunoiului menajer va fi de 8,32 lei/persoană/lună (fără TVA) – în cazul populaţiei şi de 83,31 lei/mc (fără TVA) – în cazul persoanelor juridice, scumpirea urmând să fie valabilă începând cu 1 ianuarie 2014. Ultima majorare a tarifului la gunoi a avut loc în martie 2013, când Consiliul Local a aprobat preţul de 8,02 lei/persoană/lună fără TVA, adică 9,94 lei/câmpinean/lună cu tot cu TVA.
Proiectul privind scumpirea gunoiului a fost iniţiat la solicitarea operatorului de salubritate Floricon Salub, iar motivele invocate sunt următoarele: creşterea cu 6% a cheltuielilor cu muncă vie (ca urmare a creşterii, în două etape, a salariului minim garantat); majorarea taxei de depozitare în rampă de la 59,92 lei/tonă la 69,58 lei/tonă (fără TVA); punerea în funcţiune a unei noi tehnologii prin introducerea, în circuitul de exploatare a staţiei de transfer, a deşeurilor care diminuează unele cheltuielile materiale cum ar fi combustibilul sau piesele de schimb.
Am vazut ca gunoiul se scumpeste fara probleme!Toti consilierii ridica 2 maini cind e vorba de scumpire!! Oare de ce?? In cazul asta nu trebuie protejata populatia? Ca in alte dati s-au batut cu pumnii in piept ca populatia nu poate suporta scumpirile!!!
Ultima majorare a fost in 2013.Nu vi se pare exagerat ca nici dupa un an sa fie inca o noua majorare?Inteleg justificarile firmei de salubritate dar poate verifica cineva procentele invocate?
M a bucur ca Comisia de administraţie publică a Consiliului Local Câmpina a hotarat majorarea taxei gunoiului!
Justifica FLORICONUL – BARONUL CONSTANTINESCU + ORGANIZATIA PSD CAMPINA aceasta majorare prin ifolosirea :
– Maturilor de nuiele ridicand praful la cer;
– Containere de gunoi INFECTE ,NESPALATE, cand ridica gunoiul trebuie sa ai masca pentru a nu inhala mirosul ;
– Peria (tractorasul mobil pt.trotuare ) ce are cele 2 periii tocite pentru aspirare si pt.casare acest utilaj este vechi , dar sa -l folosesti in 2014;
– Cisterna de apa uda praful cand ploua, asa e Procedura Primarie – Floricon;
Presedintele acestei comisii platit din banii contribuabililor sa mearga pe Strada ORIZONTULUI sa adune si acum in ianuarie maldarele de frunza uscata cazuta in toamna de pe TROTUARUL cu Biserica de lemn si pana la CAMERON .
DE CE NU SE FACE LICITATIE PUBLICA PE SEAP PENTRU ACEST SERVICIU?
Citez: „majorarea taxei de depozitare în rampă de la 59,92 lei/tonă la 69,58 lei/tonă (fără TVA);” asta reprezinta 1000kg.
Eu platesc gunoiul pe persoana nu pe tona.
Deci la un apartament de 2persoane se plateste 16ron fara TVA, care reprezinta cca. 267kg de gunoi pe luna.
Puteti sa vedeti pubelele de la un bloc cu 60 de apartamente nu sunt de mii de tone.
INTREBARE catre cei abilitati „Se colecteaza 267kg de gunoi de la un apartament cu 2 persoane pe luna?”
RASPUNS: NUUUUUUUUUUU
PROPUNERE: Sa se plateasca gunoiul la kg nu pe persoana.
Dragi consilieri pana sa votati cereti o expunere de motive pertinenta, votul dvs. dat cu usurinta pentru majorarea gunoiului sau a altor taxe reprezinta o imagine proasta in ochii alegatorilor.
Admin. mai incerc, poate publicati……
este foarte urat ce face domnul Constantinescu si cei din consiliul local daca voteaza.si noi o sa-i tratam la fel la vot.nu mi se pare justificata marirea.mi-e groaza sa vina zapada deoarece Floricon Salub nu-si facea treaba deloc anul trecut,era o mizerie de nedescris pe strazile din campina.
Toţi consilierii pun botul la jongleriile lui Constantinescu .Vezi zăpadă de anul trecut şi multe altele manarite cu acordul aleşilor locali.Ruşine să vă fie !
Asta vine de la Ponta, nu e nici vina primarului, nici a Floriconului, nici a consilierilor. E exclusive vina lui Ponta, pentru ca umflat artificial, ca asa a vrut domnia sa, taxa la rampele de gunoi. QED, ne meritam soarta ca am votat USL.
Scumpiti domnilor, scumpiti!
Suntem plini de bani si nu avem ce face cu ei…
Totusi nu scumpiti doar gunoiul ci si gaz-ul si curent-ul pentru ca imi raman cam multi bani ‘pe dreapta’ luna de luna.
De-aia sunteti pusi acolo sus…faceti-va datoria barem!
Nu inteleg Consiliul Local Campina reprezinta alesii campinenilor, carora le apara interesele sau ce? Puteti sa ma lamuriti ce atributii au? De ce si pentru cine sunt pusi acolo? Mi-as dori un articol bine documentat pe aceasta tema.