Lucrările de modernizare a pasajului pietonal de la Ceas aproape că s-au încheiat odată cu aducerea şi instalarea… ceasului. A celui nou, pentru că, cel vechi a fost mutat în faţa Casei Tineretului. Ceasul din pasaj este un reper pentru multă lume şi mulţi l-au căutat cu privirea în lunile în care s-au desfăşurat lucrările de modernizare. În Ajunul Crăciunului, problema a fost rezolvată, spre mulţumirea unora şi dezamăgirea altora. Noul ceas este realizat într-un stil retro, pentru a se potrivi cu stâlpii de iluminat şi băncile montate după finalizarea lucrărilor. Are tot trei feţe, ca şi precedentul, are inscripţionat numele municipiului, dar nu mai este electronic şi nici nu mai indică temperatura atmosferică. Ei bine, nici nu vă imaginaţi câte discuţii a stârnit şi continuă să stârnească noul ceas printre trecători. Părerile sunt împărţite şi variază de la „e mare şi frumos”, „văd mai bine cât este ora”, „se potriveşte zonei” la „e doar un stâlp cu ceas în vârf”, „lipseşte termometrul”, „se ţine de un cablu”, „nici nu l-am observat”. Apoi, pornind de la ceas, părerile continuă cu băncile care „sunt prea puţine şi puse prost”, cu coşurile de gunoi care „le-au aşezat sub nasul nostru, când stăm pe bancă”, cu stema Câmpinei pe care „o călcăm în picioare”etc. Să mai spună cineva că nu le pasă câmpinenilor de ceea ce se întâmplă în oraşul lor…
Foarte frumos si modern ,felicitari
Mai trebuie sa punem bancile semicirculare in alevolele de pe marginea pasajului pietonal, o cascada pe taluzul spre „prispa” si ceva arbusti si flori. Abia atunci va fi gata!
Ceasul ca ceasul,dar calitatea pavajului nou din granit din zona ceasului si din zona pietei centrale , abia redacut in nov+dec.2013 , arata jalnic , inca odata administratia locala a dat dovada ca sunt aruncati banii publici aiurea . la noi CALITATEA ESTE ZERO.
Poate se impiedica si cei ce au receptionat lucrarea de damburile create in trotuarul visa -vi de ROMAL, zici ca sunt turnulete facute de copiii de tigani la gradinita.
Asteptam poleiul si zapada in acele zone de derdelus !
arata mult mai rau ca inainte.ceasul e sub orice critica.Asa zisa stema a orasului e de circ.Pe cine sa tragem la raspundere?ca nici de primar nu as mai vrea sa traf.dar dreptate pana la capat,unde e domnilor?
Dezamagirea noastra este ca nu avem in centrul orasului si un termometru, poate edilii se gandesc la acest lucru si fac in asa fel incat sa monteze unul. Am inteles ca ceasul nu are termometru doarece nu mai respecta aspectul ,,retro,, dar am vrea unul separat ca nu cred sa coste prea mult.
Multumesc.
Pasajul arata bine, noul ceas este reusit si se potriveste acolo. Totusi, si eu sunt de parere ca un termometru in centrul orasului ar fi foarte util. Sunt sigura ca s-ar putea gasi un loc potrivit pentru amplasarea lui, daca se doreste acest lucru. Multumim primariei pentru modernizarile facute pana acum.
Arata bine parcul de la ceas! bravo!
DOMNULE PRIMAR CE ESTE CU CEASUL ACELA….CINE DOAMNE IARTA MA IL VEDE ?ACELA DE DINAINTE SE VEDEA DE LA O POSTA ..ASTA ARATA PRECUM O BUSOLA..JALNICCCC ….SUNT DE ACORD CU PLATIRORUL DE TAXE.. CENTRUL NU MAI ARATA CA INAINTE… BANI PREA PUTINE.. INAINTE ERAU MULTE PERSOANE ACOLO.. DEOARECE MAJORITATEA PENSIONARILOR SE ODIHNEAU …ACUM 3 PERSOANE PE O BANCA..NU ESTE NORMAL… CU STEMA N AM NIMIC… DAR …NU ARATA MODERNIZAT ASA EXTRAORDINAR…ERA MULT MAI FRUMOS INAINTE ..
MA SCUZA TI VROIAM SA ZIC BANCI PREA PUTINE ..NU BANI AM GRESIT ..
Ceasul modern si parcul renovat de la „ceas” sunt superbe. Felicitari firmei care s-a ocupat. Un singur impediment este termometrul, dar sunt convins ca se va putea gasi o rezolvare eleganta, in stil retro.