Administratie publica

Corpul C2 al Pieţei Centrale Câmpina va fi construit pe banii Serviciului Public care administrează piaţa. Parteneriatul public-privat nu mai este posibil

Piata Centrala CampinaConsilierii locali câmpineni au aprobat, în cadrul ultimei şedinţe, abrogarea tuturor hotărârilor CL din 2010 şi 2011 privind încheierea unui parteneriat public-privat pentru realizarea corpului C2 al Pieţei Centrale şi a pasajului pietonal acoperit care să lege C2 de C1 (piaţa agroalimentară). De ce s-a luat această decizie? Pentru că, prin noua lege a parteneriatului public-privat, adoptată recent de Parlamentul României, vechile prevederi nu mai sunt valabile, iar proiectul privind C2 nu mai este eligibil. Investiţia de la Câmpina se încadra în prevederile legii vechi (178/2010), care a fost, însă, suspendată şi apoi modificată radical. Noua lege are aplicabilitate doar pentru proiectele foarte mari de infrastructură.
Potrivit proiectului aprobat de consilierii câmpineni, se renunţă doar la parteneriatul public-privat, nu şi la construcţia corpului C2, această investiţie putând fi realizată din fondurile proprii ale Serviciului Public de Administrare a Pieţei Centrale, fonduri deja existente. Pentru C2 a fost obţinută şi autorizaţia de construcţie. De altfel, C2 şi realizarea unui ansamblu comercial la intersecţia străzilor 1 Mai şi I.L.Caragiale (în locul chioşcurilor din tablă) sunt principalele investiţii pe care le are în vedere (şi în buget) conducerea Pieţei Centrale. Suma totală prevăzută în acest an este de 2.380.000 lei.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *