Toate femeile din Valea Doftanei, care anul acesta au împlinit sau împlinesc 70 de ani, au fost invitate să lase deoparte treburile din gospodărie şi să petreacă împreună câteva ore la un restaurant din localitate. Iar multe dintre ele au dat curs invitaţiei. Iniţiativa a aparţinut Organizaţiei de Femei a PDL Valea Doftanei şi a fost susţinută de primarul Ion Manea, care a participat la acest eveniment şi a oferit fiecărei doamne câte un buchet de flori. Pentru sărbătorite, această acţiune a constituit o mare surpriză, dar şi o mare bucurie. În general, după cum chiar ele spuneau, în afară de muncă şi de grijile de zi cu zi, foarte rar se întâmplă ceva deosebit în viaţa lor. Mai mult, acest eveniment a reprezentat şi o ocazie ca foste colege de şcoală să se reîntâlnească după foarte mulţi ani şi asta chiar dacă locuiesc în aceeaşi comună. Doamnele au depănat amintiri, au vorbit despre problemele lor zilnice, despre copii şi nepoţi, au petrecut împreună o după-amiază frumoasă.