Administratie publica

Au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea unor conducte de apă din cadrul proiectului co-finanţat de BDCE

CL CampinaÎn cadrul şedinţei extraordinare din această seară, Consiliul Local Câmpina a aprobat studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici pentru proiectul „Reabilitarea conductei de aducţiune, conductei de transport şi reţelelor de distribuţie a apei potabile”. Este vorba despre acel proiect pentru care Câmpina va obţine finanţare de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, printr-un program destinat localităţilor cu până la 50.000 de locuitori şi gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale. Valoarea totală estimativă a investiţiei este de 6,34 milioane lei (cu tot cu TVA), adică 1,42 milioane euro.
Pentru ca lucrurile să fie ceva mai clare, precizăm că România a obţinut un împrumut de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru un program mai amplu denumit „Sistem integrat de reabilitare a reţelelor de alimentare cu apă şi canalizare, a staţiilor de tratare a apei potabile şi staţiilor de epurare a apelor uzate în localităţile cu până la 50.000 de locuitori”. Proiectul Câmpinei este unul dintre multele finanţate prin acest program, în următorul mod: 61,53% finanţare din creditul extern acordat de BDCE, 19,24% de la bugetul local şi 19,23% de la bugetul de stat. Cu alte cuvinte, contribuţia de la bugetul local va fi mai mare decât în cazul proiectelor cu finanţare europeană nerambursabilă, unde este de doar 2%, de această dată municipiul urmând să asigure în total aproape 1,2 milioane lei.

Iată lucrările care se vor executa în cadrul acestui proiect:
– Reabilitare conductă aducţiune apă potabilă de la Staţia de pompe Doftana până la intersecţia Străzii Ecaterina Teodoroiu cu Calea Doftanei;
– Conducta de transport a apei potabile, existentă pe Calea Doftanei între străzile Ecaterina Teodoroiu şi B.P. Hasdeu, se va reabilita prin execuţia unei conducte de fontă;
– Reabilitarea reţelei de distribuţie între străzile Ecaterina Teodoroiu şi B.P.Hasdeu;
– Reabilitarea reţelei de distribuţie pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, de la intersecţia cu Strada Schelelor până la sere;
– Reabilitarea reţelei de distribuţie pe Strada Bobâlna, de la intersecţia cu Calea Doftanei până la B.P.Hasdeu. Fiind în zona adiacentă Rafinăriei ,,Steaua Română”, conducta de apă se va executa din fontă ductilă Dn150, L=1154 m, cu reabilitarea branşamentelor existente.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *