Administratie publica

Consiliul Local Câmpina a împărţit pe unităţi de învăţământ banii pentru bursele elevilor

460.000 lei este suma totală pe care Consiliul Local Câmpina a alocat-o în acest an de la bugetul municipiului pentru plata burselor şcolare. Este vorba despre cele patru categorii de burse: de performanţă (în cuantum de 200 lei pe lună), de merit (100 lei), de studiu (80 lei) şi socială (50 lei lunar), acordate în conformitate cu ordinele 5576/2011 şi 3470/2012 emise de Ministerul Educaţiei. Suma totală a fost împărţită pe unităţi de învăţământ, această repartizare făcându-se în funcţie de solicitările directorilor de şcoli şi licee şi pe baza analizei Comisiei de sănătate, învăţământ, cultură şi sport a Consiliului Local.
Iată cum au fost repartizaţi banii pentru acest an:
– Colegiul Naţional „Nicolae Grigorescu” – 95.000 lei
– Colegiul Tehnic „Constantin Istrati” – 60.000 lei
– Colegiul Tehnic Forestier – 58.000 lei
– Liceul Tehnologic Energetic – 70.000 lei
– Liceul Tehnologic Mecanic – 25.000 lei
– Şcoala Gimnazială „Ion Câmpineanu” – 32.000 lei
– Şcoala Gimnazială Centrală – 30.000 lei
– Şcoala Gimnazială „B.P. Hasdeu” – 41.000 lei
– Şcoala Gimnazială „Al.I. Cuza” – 49.000 lei
Precizăm că bursele de performanţă, de studiu şi de merit se acordă doar pe perioada desfăşurării cursurilor şcolare, iar bursele sociale se acordă pe toată durata anului, adică din ianuarie până în decembrie 2014.

1 Comment

  1. bebe says:

    Ar trebui ca bursele sa fie mai mari pentru a atrage copiii sa vina la sport.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *