Politica

Senatorul PSD George Severin: „Noi suntem un partid adevărat, nu un SRL!”

Conferinta PSDSatisfacţia social-democraţilor este deplină. Au câştigat într-o manieră categorică alegerile europarlamentare din Prahova, atât la nivelul întregului judeţ, cât şi pe fiecare colegiu în parte. Astăzi, PSD Câmpina a organizat o conferinţă de presă în cadrul căreia s-a vorbit despre alegerile de duminică, despre motivele care, în opinia social-democraţilor, stau la baza rezultatelor obţinute, dar şi despre relaţia destul de tensionată cu PNL Câmpina, subiect pe care îl vom trata, însă, separat. „PSD a câştigat în mod evident în Colegiul 1 Senat, pe care îl reprezint, dar şi în toate cele trei colegii de deputaţi din zona noastră. Cred că acest rezultat demonstrează clar că populaţia a fost dezamăgită de ruperea USL şi i-a pedepsit pe cei pe care i-a considerat vinovaţi. În plus, la mai puţin de 24 de ore de la închiderea urnelor, PNL a arătat adevăratul motiv al ruperii USL – trecerea la Partidul Popular European. O astfel de trecere nu se face de azi pe mâine, deci este gândită şi aranjată de mai multă vreme, dar prin toate declaraţiile lor, liberalii au minţit electoratul. Vă daţi seama că, dacă ar fi anunţat acest lucru înaintea alegerilor, rezultatele PNL erau şi mai catastrofale?!”, a afirmat senatorul George Severin.
Referitor strict la alegerile de la Câmpina, Severin s-a declarat mulţumit că PSD are de trei ori mai multe voturi decât PNL („dar nu mă miră, pentru că PNL a scos rezultate bune doar atunci când a fost remorcat, fie de PDL în Alianţa DA, fie de noi, în USL) şi de două ori mai multe voturi decât PDL („asta în condiţiile în care Câmpina este condusă de un primar democrat-liberal, iar acest partid are cei mai mulţi consilieri locali”).

Nu a fost ocolit nici Colegiul 1 Deputaţi, format din localităţile de pe Valea Prahovei, iar aici satisfacţia PSD este cu atât mai mare cu cât în acest colegiu deputat este Mircea Roşca, preşedintele PNL Prahova şi unul dintre apropiaţii lui Crin Antonescu. „Victoria din Colegiul 1 Deputaţi este foarte importantă pentru noi, având în vedere că acolo s-a ocupat de campania PNL unul dintre sfătuitorii lui Crin Antonescu, o persoană care i-a turnat multe tâmpenii în cap şi mă refer aici la Mircea Roşca. De asemenea, PSD a câştigat fără drept de apel în ciuda afişajului agresiv al PNL, demonstrând astfel că noi suntem un partid adevărat, nu un SRL”, a afirmat senatorul Severin.

Preşedintele PSD Câmpina, viceprimarul Ion Dragomir, este mulţumit de rezultatele de la alegerile de duminică, având o oarecare dezamăgire legată doar de faptul că procentul obţinut de partidul său la Câmpina este sub media pe judeţ. De asemenea, Dragomir acuză PNL că a practicat turismul electoral, lucru cercetat în prezent de Inspectoratul Judeţean de Poliţie.
„Rezultatul înregistrat la Câmpina şi în Colegiul 2 Deputaţi, de care m-am ocupat eu, mă bucură. S-a muncit mult, ne-am organizat bine, iar satisfacţia este pe măsură. Mai avem probleme în câteva localităţi, dar per ansamblu am obţinut rezultate foarte bune. Singura mea dezamăgire este că suntem sub media judeţeană a partidului, dar oricum diferenţa nu este mare. A fost o campanie electorală plăcută, liniştită, fără probleme şi fără incidente şi am câştigat clar alegerile, în ciuda turismului electoral dovedit al celor de la PNL”, a spus viceprimarul Ion Dragomir.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *