Politica

Supărare mare la PNL din motive de… doar 10%. Nu înţelegem de ce. Este cel mai mare procent obţinut vreodată de liberali la Câmpina!

PNLVirgil Guran nu are de ce să demisioneze de la conducerea PNL Câmpina. Cele 9,9% procente obţinute în cel de-al doilea municipiu al judeţului la scrutinul de duminică reprezintă cel mai bun rezultat obţinut vreodată de liberali la Câmpina. Că s-au îmbătat cu apă rece şi şi-au stabilit recorduri imposibil de atins, gen 20%, asta e deja o altă poveste sau, mai bine spus, asta e problema lor, fără legătură cu realitatea. Adevărul este unul singur: la Câmpina, PNL nu a obţinut niciodata un scor mai mare de 8%, indiferent de tipul alegerilor. Pe de altă parte, înţelegem dezamăgirea PNL Câmpina şi liderului acestui partid. Din 2012 încoace, s-au tot văzut pe val şi, într-un fel, chiar au fost pe val, dar pe valul USL. Aşa au obţinut patru consilieri locali (ceilalţi patru fiind de la PSD), aşa au negociat şi obţinut majoritate în Consiliul Local Câmpina, aşa a ieşit Virgil Guran deputat. Datorită USL. Numai pesediştii ştiu cât au scrâşnit din dinţi când s-a luat decizia, peste capul lor, ca un liberal (Guran) să candideze din partea USL la Primăria Câmpina, în vara lui 2012, iar apoi acelaşi liberal să candideze la Camera Deputaţilor, în luna decembrie a aceluiaşi an.
Acum, fiecare partid a mers de unul singur şi iată rezultatele. În mod cert, Virgil Guran voia mai mult, spera la mai mult, ca un om politic aflat de doi ani în campanie electorală. De această dată, însă, nu a fost să fie…
Ar mai fi de subliniat, totuşi, un lucru important: prima declaraţie oficială a lui Virgil Guran, după alegerile de duminică, făcută pentru Expresuldeprahova.ro. La ce credeţi că s-a referit? La începerea negocierilor cu celelalte partide din Consiliul Local Câmpina pentru crearea unei noi majorităţi şi schimbarea viceprimarului Ion Dragomir, Guran arătându-se nemulţumit de faptul că PSD nu-i tratează pe partenerii din coaliţia locală de poziţii de egalitate. Ar fi atât de multe de comentat aici… Ne limităm, însă, doar la a întreba: care egalitate?

5 Comments

  1. Sergiu says:

    Tipic Guran, are omul asta un tupeu fantastic, asa a fost mereu. Daca nu era usl nu iesea niciodata deputat dar acum uita lucrurile astea, lui sa i fie bine! Mai bine i ar fi rusine daca stie ce e aia!!!

  2. CRISS says:

    ehe gurane gurane , oare crezi d-ta ca oamenii din campina iubitori de fotbal , au uitat ca ai distrus 2 echipe de fotbal , si decand ai ajuns mare deputat mai mult stai la tv si dai din gura degeaba , si nu ai facut nimic pt campina ? lumea nu uita si nu iarta

  3. Emilia says:

    corect, aveti si dvs. dreptate, asta e scorul obisnuit al PNL, plus ca daca dl.Guran demisioneaza nici nu are cine sa*i ia locul.

  4. Vasile says:

    Este absurd a avea pretentii de egalitate cu PSD(atata timp cat mai exista PNL).Regret ca am fost candva un simpatizant al acestuia.Asa zisii conducatori ai PNL s-au facut de tot rasul.Rusine lor…Cineva spunea ca in situatia ca d-l Guran isi va da demisia nu are cine-l inlocui.Oare?Este cineva de neanlocuit?Ma gandesc la d-na Papuc,liberal cu state vechi,de ce nu?Sau altcineva?

  5. Ica says:

    Nu ii e rusine lui Guran pentru nici una din mizeriile in care a trăit si trăiește.A trădat orice persoana care i- a stat in preajma.A distrus PNL si a adus gasca lui de la Apa Talea.Oricine a venit cu gânduri bune ,dupa prima ” sedinta ” de partid a dispărut si nu vrea sa mai audă de partid.Birou Municipal nu are,câțiva membrii aduși cu amenintari la ședințe ca sa explice el cât e de destept si prolific in Parlament.Halal, am fost de doua ori dar nu îmi mai trebuie.Cea mai neagră perioada pentru PNL,păcat de partid.Poate om scapă vreodată de el ,nu se știe!

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *