Social

„Bucuria de a dărui”, o campanie de suflet a Asociaţiei AMUS – Şcoala Postliceală „Louis Pasteur” Câmpina

AMUS 1Asociaţia AMUS France Roumanie – Şcoala Postliceală „Louis Pasteur” derulează, în municipiului Câmpina, proiectul umanitar „Bucuria de a dărui”. Acesta constă în stabilirea unor relaţii de suflet cu copiii aflaţi în dificultate. În cadrul proiectului, elevii anului I – specializarea asistent medical generalist şi elevii din anii I şi II – specializarea asistent medical de farmacie au mers la micuţii de la Asociaţia „Iubiţi copiii” – Casa Câmpeanu şi la cei de la Complexul de Servicii Comunitare „Sfânta Filofteia”. Voluntarii de la AMUS le-au oferit daruri copiilor şi au petrecut cu aceştia mai mult timp, organizând tot felul de jocuri.
„Proiectul nostru urmăreşte, pe de o parte, dezvoltarea voluntariatului, îi ajută pe elevii noştri să conştientizeze nevoile individuale cu care se confruntă şi să-şi dezvolte calităţi precum angajamentul, răbdarea sau devotamentul. Pe de altă parte, copiii pot câştiga încredere în forţele proprii şi pot dezvolta abilităţi creative. Încercăm, astfel, să fim alături de ei nu doar cu cadouri la diferite ocazii, ci şi implicându-i în diverse activităţi”, a declarat Ciprian Murariu, directorul Şcolii Postliceale „Louis Pasteur” Câmpina.
AMUS 2 AMUS 3

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *