Centrul municipiului Câmpina a fost, astăzi, al copiilor. Manifestările organizate pentru ei de administraţia locală s-au bucurat de mare succes. Au fost acţiuni frumoase, de calitate, la care s-au adăugat bucuria, energia şi entuziasmul sărbătoriţilor acestei zile. Până şi vremea a ţinut cu cei mici, de ziua lor, pentru că nici picătură de ploaie nu s-a abătut asupra Câmpinei pe parcursul manifestărilor.
Pe scena de la Casa Cărţii au avut loc momentele artistice. Oferite, bineînţeles, de copii. Câmpina nu duce lipsă de copii talentaţi. De la micii artişti de la Clubul Copiilor (coordonaţi de prof. Ruxandra Brezeanu), până la soliştii de la unităţile de învăţământ din municipiu. Surpriza organizatorilor a fost Alina Sorescu, care a susţinut un recital cu melodii pentru copii, pe o scenă plină de… copii.
Ca şi anul trecut, atelierele de creaţie au avut mare succes în rândul copiilor. Ei au confecţionat singuri diverse obiecte şi au fost încântaţi de ceea ce a ieşit. Vorbim despre atelierul de pictură (condus de Irma Mărgăriţoiu), modelaj, desen, ţesut, pictat pe faţă, clubul de şah etc.
De mare succes în rândul copiilor s-au bucurat maşinile echipajelor de intervenţie. O idee excelentă a organizatorilor să aducă în zona centrală maşini (dotate cu toate cele necesare) de la Pompieri, Poliţia Locală, Poliţia Municipală, ISU, Ambulanţă. Au fost luate cu asalt de cei mici, dar şi de cei mari, la unele dintre echipamente făcându-se chiar coadă din motive de… curiozitate maximă şi fotografiat.
Pasajul de la Ceas i-a aparţinut, clar, Clarei Leica, instructor de aerobic şi fitness, profesor de engleză, dar şi conducătoarea Asociaţiei Frizzly. Ea a reuşit să creeze o atmosferă extraordinară cu şi pentru copii, a cântat, dansat, sărit, vorbit cu ei; a realizat momente artistice foarte frumoase, care, evident, au atras un public numeros.
Pe parcursul manifestărilor, printre copii s-au aflat primarul Horia Tiseanu, city-managerul Remus Bădulescu şi mai mulţi consilieri locali. Vă reamintim că acţiunile desfăşurate astăzi, de Ziua Copiilor, au fost organizate de Primăria, Consiliul Local Câmpina şi Casa Tineretului.