La „Fântâna cu Cireşi” a avut loc ieri cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Folcloric „Hora Prahoveană”. Un festival cu tradiţie pentru Câmpina, organizat, aşadar, de 20 de ani încoace, fără întrerupere. Această ediţie aniversară a fost foarte frumoasă şi când spunem asta ne referim mai ales la ceea ce s-a întâmplat pe scenă şi la momentele speciale de pe parcursul manifestării. Mai întâi au evoluat ansambluri folclorice din Breaza, Băneşti, Mislea, Boldeşti-Scăieni şi Câmpina („Brăduleţul” – de la Colegiul Tehnic Forestier şi „Ghiocelul” – al Casei de Cultură „Geo Bogza”). Toate acesteau sunt ansambluri de copii şi tineri, iubitori de folclor şi foarte pasionaţi de cântecul şi dansul popular, ansambluri conduse de dascăli devotaţi meseriei lor.
A venit apoi delegaţia de la Cimişlia (Republica Moldova), localitate cu care municipiul Câmpina are un acord de colaborare în perspectiva înfrăţirii. Din Cimişlia au fost prezenţi viceprimarul Sergiu Vîrlan, Ansamblul Folcloric „Stejăreii” şi câţiva solişti vocali şi interpreţi la fluier. Imediat după sosirea delegaţiei din Moldova, pe scena de la „Fântâna cu Cireşi” au urcat primarul Horia Tiseanu şi viceprimarul din Cimişlia, Sergiu Vîrlan, care au adresat scurte mesaje celor prezenţi despre relaţia dintre cele două localităţi şi despre frumuseţea tradiţiilor folclorice. Alături de ei s-au aflat consilierii locali Marian Dulă şi Daniel Telegescu, membri ai Comisiei de Cultură a Consiliului Local. Apoi au cântat şi dansat oaspeţii din Cimişlia, toţi cei prezenţi fiind încântaţi de momentele artistice oferite. Momentul culminant a fost acela când pe scenă dansau copiii din Basarabia, iar în faţa scenei – ansamblurile din Câmpina.
Artiştii invitaţi la „Hora Prahoveană” au fost formaţia „Alesis”, grupul etno „Nemuritorii” şi solista de muzică populară Mihaela Gurău, membră a Ansamblului Folcloric „Ciocârlia”, poliţistă, fostă elevă a Şcolii de Poliţie de la Câmpina. Rând pe rând, artiştii au fost luaţi cu asalt de spectatori pentru fotografii şi autografe, iar în timpul recitalurilor în faţa scenei s-au încins horele.
Din punctul nostru de vedere, „Hora Prahoveană – 2014 ” a fost o ediţie reuşită, cu momente artistice foarte frumoase şi mai ales cu o sonorizare perfectă, capitol la care multe dintre ediţiile anterioare au avut de suferit. Din păcate, numărul spectatorilor a fost destul de redus, iar aici noi considerăm că ar fi două motive – lipsa unei promovări pe măsura acestui eveniment şi… frica de ploaie, în condiţiile unui cer noros pe parcursul întregii zile. Totuşi, spre deosebire de ultimii şapte-opt ani, când la „Hora Prahoveană” a plouat indiferent de perioada în care a fost organizat evenimentul, la această ediţie aniversară nu a căzut nici picătură de ploaie.
Numarul redus al spectatorilor este datorat in principal reclamei slabute a acestui important eveniment,cum spunea si autorul articolului.In rest,felicitari organizatorilor pentru pastrarea traditiilor care ne fac mandrie.
Domnul Tiseanu a inteles demult ca traditiile noastre, de romani, trebuie pastrate cu sfintenie. Felicitari!