Ceremonie emoţionantă, astăzi, în centrul municipiului Câmpina, cu ocazia Zilei Drapelului Naţional. O zi pe care o sărbătorim din 1998 încoace şi care a fost instituită pentru a marca data de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decis ca Tricolorul – roşu, galben şi albastru – să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor. La Câmpina, în prezenţa autorităţilor locale, a elevilor de la mai multe unităţi de învăţământ şi a reprezentanţilor instituţiilor publice din municipiu, drapelul naţional a fost sfinţit de părintele Vicenţiu Ieşeanu, preluat de primarul Horia Tiseanu şi apoi înălţat pe catargul din Parcul de la Soldat. Despre istoria şi semnificaţia Tricolorului a vorbit preşedintele Asociaţiei „Cultul Eroilor”, consilierul local Marian Dulă, iar corul de copii de la Clubul Copiilor a cântat Imnul Naţional.
Apoi, toată lumea a vizitat atelierele de creaţie amenajate în parc, ateliere unde copiii de la şcolile câmpinene şi-au dat frâu liber imaginaţiei şi au realizat desene şi au confecţionat tot felul de obiecte având ca tematică Drapelul Naţional.
Acţiunile dedicate Ziulei Drapelului au fost organizate de Biblioteca Municipală „Dr. C.I. Istrati” cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Câmpina.