Administratie publica

Dacă tot nu e gata canalizarea, HidroPrahova a decis să schimbe şi conducta de apă de pe Carol I

Lucrare apa 1Pentru lucrarea de canalizare de pe Bulevardul Carol I s-a săpat pe partea dreaptă pe sensul de mers spre Peco. Acum, au început săpăturile şi pe partea stângă a carosabilului, de această dată pentru schimbarea conductei de apă. După cum ne-au precizat reprezentanţii Primăriei Câmpina, se înlocuieşte conducta de distribuţie a apei (DN 200 mm şi conducta hidrofor CT9) pe porţiunea de bulevard cuprinsă între intersecţia cu Strada Toma Ionescu, respectiv intersecţia cu Schelelor. Lucrarea este realizată de HidroPrahova din fonduri proprii, costă în jur de 122.500 lei (fără TVA), Primăria urmând să pună la dispoziţia executantului ţevi şi mufe de legătură.
Schimbarea conductei de apă a fost programată încă din primăvara acestui an. Urma să se realizeze după finalizarea canalizării, dar cum în privinţa acesteia lucrurile s-au complicat şi nu se ştie cât va mai dura respectiva lucrare, conducerea HidroPrahova a decis să meargă în paralel cu cele două lucrări. Conducta de distribuţie a apei de pe Bulevardul Carol I a fost pusă în funcţiune în anul 1962 şi este foarte uzată. Va fi schimbată pe o lungime de 327 metri.
Lucrare apa 2

3 Comments

  1. dan says:

    Ca la nebuni!

  2. savasbaldar says:

    Ca deobicei! Unu sta si se sprijina de lopata si altu cauta cu excavatori mucii pirduti!

  3. savasbaldar says:

    Cat au sapat astia de la apa tot pamantul si pietrisul pe trotuar a fost pus! Urmeaza sa mai vina si altii sa sape dupa gaze! Astia de la gaze cred ca o sa puna muntii pe blocuri si uite asa se invartim ca niste gaste in copaie :)))

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *