Administratie publica

Lucrarea de canalizare de pe Carol I a fost executată greşit şi va fi luată de la capăt

Lucrare canalizare 1Agitaţie mare, în ultimele zile, pe Bulevardul Carol I din Câmpina, de la „Salcie” în jos, acolo unde se execută lucrarea de canalizare cu fonduri europene. Proiectanţi, reprezentanţi ai HidroPrahova şi Primăriei Câmpina, ai antreprenorului general – Cast Băneşti şi ai subcontractorului – Concivic Slobozia, toţi au venit în zonă de mai multe ori, pentru a admira „mândreţe” de investiţie. O lucrare care, încet-încet, devine coşmarul câmpinenilor. Ei bine, toate părţile implicate (cu excepţia firmei constructoare) au constatat că lucrarea este foarte prost executată, că s-au făcut erori şi că noua canalizare se înfundă rapid. Mai mult decât atât, există pericolul surpării canalizării.Cel mai probabil, lucrarea va trebui refăcută aproape integral. De altfel, reprezentantul Cast le-a şi spus celor de la firma Concivic Slobozia că nu va semna nici o hârtie de preluare a acestei lucrări, în asemenea condiţii.
Acolo, în teren, reprezentanţii instituţiilor şi firmelor menţionate mai sus au vorbit inclusiv despre comandarea şi instalarea unei noi tubulaturi cu un diametru mult mai mare decât cel existent şi reluarea lucrării imediat cum tubulatura ajunge la Câmpina. Este doar o variantă, nimic bătut în cuie, încă se mai caută soluţii. În cursul zilei de astăzi, la Primăria Câmpina are loc o şedinţă cu toate părţile implicate, tema fiind tocmai găsirea celei mai potrivite soluţii pentru refacerea acestei lucrări. Vom reveni.
Lucrare canalizare 2 Lucrare canalizare 3 Lucrare canalizare 4 Lucrare canalizare 5 Lucrare canalizare 6

10 Comments

  1. dan says:

    Este un dezastru total. Țara nimănui! Noi mai avem autorități locale, cărora să le pese de această urbe?
    Povestea că este concesionat serviciul și că Hidro …. bla, bla, …. nu ține.
    Face cine – ce vrea în acest oraș?
    Hellooooooo………… citește cineva?

  2. Maria Mirabela says:

    „Ne cerem scuze pentru disconfortul creat pe perioda executiei lucrarilor ”

    Bun, dar de scuze avem nevoie? Nu era normal, corect si cu siguranta si legal sa fim anuntati noi cei care avem magazine in zona inainte sa inceapa lucrarile? Sa ni se spuna cat dureaza sa stim sa inchidem si sa trimitem oamenii in concediu?
    Daca nu am cu ce plati taxele si impozitele CUI pot sa spun ca nu am avut clienti din cauza unor lucrari care au blocat traficul?Ma scuteste cineva de penalitati?

    Va fi luata de la capat lucrarea?Noua cine ne plateste pierderile care cresc cu fiecare zi in care nu intra mai nimeni in magazine?CINE?
    Nu mai mizati pe faptul ca suntem prea ocupati si satui de tot luptand sa dam salarii angajatilor si sa platim bancile si taxele.E posibil sa gasim timp si pentru un avocat.

  3. paralex says:

    Sa plateasca HidroPrahova si cei care executa, firmele alea 2, Cast si Concivic starea de disconfort a celor care stam in apropierea lucrarii! Rusine!

  4. 1nu says:

    Santier in lucru …. pana in 2020. Baaaaaa, sunteti de toata jena!

  5. gabriela says:

    Rusine celor din primaria Campina ca nu supervizeaza lucrarea. Dupa ce si-au incasat comisionul, nu ii mai intereseaza?Ii preocupa soarta oamenilor doar cand sunt alegeri electorale. Vai mama ei de tara pe mainile cui a ajuns!

  6. Carmen says:

    Stiti care e problema? Ca acest operator Hidro Prahova SA e stat in stat. Nu poti sa te iei de ei desi te trateaza ca pe ultimul prost, ca sar imediat politicenii de la judet sa apere vaca de muls. Primariile n au nici un cuvant de spus in fata consiliului judetean care e actionarul majoritar al Hidro.

  7. Rodica Stan says:

    Daca este proiect european, cine suporta pierderile si refacerea lucrarii? Este trist ca nu ne invatam minte niciodata si in continuare licitatiile se castiga pe criterii politice si lucrarile se dau in subantrepriza pe aceleasi criterii unor firme neserioase. De noi, fraierii cui ii pasa?

  8. Constantin says:

    Din cele relatate sa intelegem ca lucrarea se executa fara respectarea documentatiei tehnice sau proiectul este gresit fie din incompetenta proiectantului sau din colectarea de date tehnice gresite de la primarie.
    Oare nu exista rapoarte tehnice zilnice de constatarea deviatiilor de la proiect ci toate partile implicate au avut surpriza tocmai la final sa constate erori de executie?Probabil ca se incearca invinuirea doar a constructorului si pasarea responsabilitatii fara o analiza obiectiva?
    Probabil ca lucrarea are un pret ferm si nu se pot rectifica deviatiile decat cu suplimentarea finantarii dar pana acolo trebuiesc identificate cu responsabilitate greselile tehnice.
    Se poate observa o stare conflictuala intre Primarie si HidroPrahova ,lipsa de responsabilitate si respect fata de populatie ce suporta din plin toate aceste nereguli .
    Deocamdata datele prezentate in articol sunt subiective acuzat fiind doar constructorul,asteptam o analiza obiectiva cu lista vinovaților si a responsabilitatii individuale ci nu colective cum eram obisnuiti de comunism.Si daca si proiectantul nu este de vina colectând date tehnice gresite de la Primarie care la randul ei le-a moștenit ??cine suporta refinantarea????

  9. admin says:

    Din informatiile noastre, proiectul este bun, greseala apartine constructorului, iar HidroPrahova a minţit Primaria spunând că totul este in regula, desi ambele canalizari (noua si veche) sunt infundate cu pietris si nu numai. Informatiile noastre sunt obtinute pe surse si participand absolut intamplator la unele discutii care au avut loc, in teren, intre reprezentantii Primariei, cei ai Cast, HidroPrahova si Concivic. Vom reveni astazi cu un nou material referitor la acest subiect, cu puncte de vedere oficiale.

  10. savasbaldar says:

    Din cauza acestor lucrari tampite si proaste majoritatea magazinelor vor avea de suferit ca profit! Se vor inchide din cauza voastra! Ca la noi in oras lucreaza dorel! Si loveste mereu! Apa mereu inchisa! Praf cacalau in case! Mizerie! Galagie la greu! Pana naibi si in Ploiesti se misca aia mai repede ca voi! Mai nou sapati in tampenie! Cautati comori? Pene nonstop de curent ca astia sapa ca cainii in pamant! Ati distrus acest tronson!

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *