Emoţii, aşteptări, speranţă, dar şi regretul despărţirii după trei ani petrecuţi împreună, cam aşa am putea descrie pe scurt trăirile de la festivitatea de absolvire a promoţiei 2014 de la Şcoala Postliceală Sanitară „Louis Pasteur” din Câmpina. Este vorba despre elevii claselor de medicină generală, care ieri au obţinut diplomele de asistent medical. Vă reamintim că Şcoala „Louis Pasteur” pregăteşte atât asistenţi medicali generalişti, cât şi asistenţi medicali de farmacie, această din urmă specializare fiind înfiinţată în anul 2010, datorită numărului foarte mare de solicitări.
Revenind la festivitatea de ieri, trebuie să spunem că a fost încărcată de emoţii, atât pentru proaspeţii absolvenţi, cât şi pentru profesorii lor şi conducerea şcolii. Toată lumea este conştientă că, de fapt, greul abia acum începe, iar anii petrecuţi în şcoală vor rămâne undeva la capitolul amintirilor frumoase.
Şcoala „Louis Pasteur” a fost fondată de Asociaţia Mutuală AMUS Franţa-România şi funcţionează la Câmpina de 15 ani pregătind mai întâi asistenţi medicali generalişti, iar de trei ani, după cum spuneam, şi asistenţi medicali de farmacie.