Cine şi unde migrează prin politica locală… Se schimbă iar raportul de forţe din Consiliul Local Câmpina?

Categorie: Politica 25 august 2014

CL Campina2 Cine şi unde migrează prin politica locală... Se schimbă iar raportul de forţe din Consiliul Local Câmpina?Ordonanţa de urgenţă care va permite migrarea aleşilor locali la alte partide, fără să-şi piardă mandatele din administraţia publică, va influenţa într-o oarecare măsură şi viaţa politico-administrativă din Câmpina. În momentul de faţă, din informaţiile noastre, există consilieri locali care vor schimba partidul. Întrebarea este – vor schimba ei şi raportul de forţe din Consiliul Local, adică vor determina formarea unei noi majorităţi politice în CL? Să analizăm împreună cam cum stau lucrurile şi, până la migraţia oficială, cu acte, să speculăm.
Aleşi locali înseamnă primar şi consilieri locali. În privinţa primarului Horia Tiseanu, credem că situaţia este clară şi nu se pune problema să părăsească PDL. Consilierii PDL, şapte la număr (Elena Albu, Monica Clinciu, Gena Preda, Daniel Telegescu, Marian Nistor, Marian Dulă şi Viorel Bondoc), cel mai probabil vor rămâne alături de primar. Şi la PSD situaţia este clară. Viceprimarul Ion Dragomir şi consilierii Mihaela Neagu Petrovici, Horaţiu Zăgan şi Gheorghe Tudor sunt de ani mulţi în partid şi au rămas devotaţi PSD la bine şi la greu. N-ar avea nici un motiv să plece acum de pe cea mai solidă şi stabilă corabie. Au mai rămas PNL şi PP-DD. Eeee, aici e aici! În mod cert, în opinia noastră, PNL va pierde un consilier local în favoarea PLR. Ne referim la Daniel Ioniţă, pe care îl vedem mai apropiat de Virgil Guran decât de Mircea Roşca, lucru normal, la o adică. Un semn de întrebare avem şi în ceea ce-l priveşte pe Florin Frăţilă, dar pe care nu-l suspectăm că ar fi apropiat de Guran şi PLR, ci mai degrabă de PSD. Nu ne-am mira să-l vedem pe Frăţilă în tabăra social-democrată, dar asta depinde mult de ceea ce ar fi dispuşi să-i ofere pesediştii. Cât despre ceilalţi doi consilieri liberali, Rodica Papuc şi Dragomir Enache, suntem aproape convinşi că nu vor schimba partidul.
Cu PP-DD avem o problemă. Dacă de la alte partide mai răzbate un zvon, o nemulţumire, o informaţie, PP-DD aproape că nici nu respiră. Ori decizia e luată, ori nici ei, membrii partidului, nu ştiu ce să facă şi aşteaptă sfaturi. Noi îi cam vedem în ograda PSD pe toţi consilierii locali (Viorica Stănică, Luminiţa Dumitrescu, Mihai Tifigiu şi Adrian Piţigoi), dar în mod cert nu o vedem acolo pe Jenica Tabacu, consilier judeţean. La un moment dat, se auzea despre o posibilă direcţie a celor de la PP-DD spre PMP, dar cum proiectul lui Traian Băsescu cu PMP a cam dat rateu, lucrurile s-au complicat şi pentru PP-DD. Este de urmărit cu maxim interes pasul pe care îl va face organizaţia PP-DD la Câmpina.

Ca o concluzie, mişcările care urmează sunt esenţiale în perspectiva alegerilor locale din 2016. Suntem la jumătatea actualului mandat, 2014 se duce repede, vine anul preelectoral 2015 şi apoi anul electoral 2016, cu locale şi parlamentare. O altă derogare de la lege nu va mai fi, deci cei interesaţi de un nou mandat din 2016 încolo, acum negociază. Dacă PNL pierde doi consilieri locali, asta înseamnă că şi alianţa PNL-PDL din Câmpina rămâne cu 9 consilieri locali în loc de 11. Deci se pierde majoritatea din CL. Acum PP-DD votează cu PSD, sunt 8 voturi. Dacă mai vin 2 voturi, se ajunge la 10. Va fi cumplit la unele proiecte de hotărâre. Decizia PP-DD este foarte importantă şi în acest context, aşa cum este importantă şi în perspectiva viitoarelor alegeri.

2 comentarii to “Cine şi unde migrează prin politica locală… Se schimbă iar raportul de forţe din Consiliul Local Câmpina?”


  1. dan spune:

    Ne țineți la curent și pe noi. Sunteți sursa cea mai credibilă.
    Devine interesant. Acum se vor vedea …… Cum să le zic? Migrația începe toamna: păsările, oile, berbecii….

    RăspundeRăspunde
  2. Sara Popa spune:

    Observ inca odata ca oamenii bine situati finaciar, care nu traiesc din politica in mod direct sunt si cei mai stabili in partidele in care au fost alesi. Oportunistii sunt cei care trebuie musai sa traiasca din politica, oricum, in orice fel, cu orice sacrificii. Valorile se pierd cand trebuie sa pui o paine pe masa. Cu alte cuvinte acel “sarac si cinstit” sau “e muncitor de-al nostru”se dovedeste mai mult ca oricand o aberatie cand vine vorba sa dai votul cuiva la alegeri.

    RăspundeRăspunde


Comenteaza !


  • You Avatar
  • SPORT CÂMPINA

  • ANUNȚURI ANGAJARE

    Societate comercială din Câmpina angajează ospătăriță pentru bar. Relații la telefon 0721.544.584.

    *****
    Angajăm instalator instalații termice și de gaze pentru comuna Brebu, pe perioada nedeterminată. Relații la telefon 0244.375.094.

  • ANUNȚURI LICITAȚIE

    S.C. PLAIUL CONCOM IMPEX SRL, prin lichidator, anunță vânzarea prin licitație publică a apartamentului situat în Câmpina, str. Tudor Vladimirescu, nr. 24, bl. B1,
    sc. B, et.2, ap.12, jud. Prahova, compus din două camere și dependințe cu o suprafață utilă de 50,44 mp. Prețul de pornire a licitației este de 88.440 lei
    (preț nepurtător de TVA). Licitațiile vor avea loc pe data de: 06.09.2017, 07.09.2017, 13.09.2017, 14.09.2017, 20.09.2017, 21.09.2017, 27.09.2017, 28.09.2017, 04.10.2017 și 05.10.2017, orele 12.30, la sediul  lichidatorului din Ploiești, strada Ion Maiorescu, bl.33 S1, et. 7, cab 7B. Condițiile de participare la licitație sunt menționate în caietul de sarcini  întocmit de lichidatorul judiciar, a cărui valoare este de 1.000 lei (fără TVA). Relații suplimentare la telefon: 0344.104.525.
    *****
    S.C. PLAIUL CONCOM IMPEX SRL, prin lichidator, anunță vânzarea prin licitație publică a bunului imobil aflat în patrimoniul debitoarei, respectiv terenul intravilan în suprafață de 9.996 mp situat în comuna Secăria, Tarla 31, parcela F356, jud. Prahova, la prețul de 12.045 lei (preț nepurtător de TVA). Terenul este înscris în cartea funciară. Licitațiile vor avea loc în data de: 06.09.2017, 07.09.2017, 13.09.2017, 14.09.2017, 20.09.2017, 21.09.2017, 27.09.2017, 28.09.2017, 04.10.2017 și 05.10.2017, orele 12.30, la sediul  lichidatorului din Ploiești, strada Ion Maiorescu, bl.33 S1, et. 7, cab 7B.
    Condiții de participare și relații suplimentare la telefon: 0344.104.525.

  • PUBLICITATE

    Servicii vidanjare

    3

    YOYO CampinaPH

    Neptun

  • PUBLICITATE

    Libell 1

    1

    Reclama-centrale-2x-GIF

  • PUBLICITATE

    Reclama mica 1

  • PUBLICITATE

    Anunt spatii

    Prevo distribution nou