Guvernul Ponta scoate de la sertar un act normativ pregătit de mai multă vreme. Este vorba despre o ordonanţă de urgenţă care le va permite aleşilor locali să treacă de la un partid la altul fără să-şi piardă mandatul. Cu alte cuvinte, sub pretextul tulburării scenei politice şi instabilităţii administraţiei publice prin înfiinţarea unor partide noi (PLR şi PMP), prin dispariţia unor alianţe (cum ar fi USL) şi apariţia altora (ACL), Executivul dă liber migraţiei politice. După cum a anunţat vicepremierul Liviu Dragnea, ordonanţa va fi aprobată de Guvern până la sfârşitul acestei luni, va fi publicată în Monitorul Oficial, iar aleşii locali – primari, consilieri locali, preşedinţi de consilii judeţene, consilieri judeţeni – vor avea la dispoziţie 15 zile pentru a-şi alege partidul din care doresc să facă parte. Aproape că suntem gata să punem pariu că „păsările călătoare” vor avea două destinaţii: PSD şi PLR. Cine a mai văzut până acum un ales local care să lase puterea în favoarea opoziţiei?
„Nu este migraţie politică, ci limpezirea unei situaţii de fapt”, a afirmat Liviu Dragnea şi chiar are dreptate, într-un fel. În prezent, legislaţia în vigoare nu permite aleşilor locali să părăsească partidul pe listele căruia au candidat la ultimele alegeri locale. Dacă o fac, îşi pierd mandatul din administraţia publică. Ordonanţa anunţată de Dragnea vine să le salveze mandatul. Va fi valabilă pe o perioadă determinată, dar, în general, cei dispuşi sau forţaţi să plece au făcut deja acest lucru, neoficial, iar Dragnea la asta se referea în declaraţia de mai sus.
Câteva lucruri ar fi de comentat. În politică, nimic nu este întâmplător şi am fi naivi să credem că Guvernul Ponta, un guvern politic, la urma urmei, vine cu această ordonanţă pentru că i se rupe sufletul de „tulburarea” din teritoriu. Dacă i se rupea sufletul, nu le bloca proiectele (guvernamentale şi chiar cu finanţare europeană) primarilor din alte partide decât cele aflate la putere sub umbrela PSD. Şi nici nu ar fi existat presiuni asupra unor aleşi locali, cărora li s-a recomandat prieteneşte cum să aleagă bine, dacă vor să culeagă ceva. Să nu uitam că, în momentul de faţă, banii pentru teritoriu sunt împărţiţi fix de ministerul condus de Dragnea. N-ar fi pentru prima dată şi, probabil, nici ultima, în cei 25 de ani de democraţie când se procedează aşa.
Ordonanţa este pregătită de mai multă vreme şi, deloc întâmplător, este lansată cu puţin timp înaintea alegerilor prezidenţiale. Se ştie doar câtă influenţă poate avea un primar sau un preşedinte de consiliu judeţean atunci când vine vorba de un scrutin electoral. Este clar că de legalizarea traseismului politic ar beneficia în primul rând PSD, în perspectiva prezidenţialelor. Şi tot PSD ar beneficia şi de ruperea PNL, prin plecarea multor liberali spre partidul lui Tăriceanu. Să nu uităm că PLR este apropiat actualei puteri. Au existat chiar zvonuri că unii parlamentari ai PNL au fost cumpăraţi cu bani grei pentru a trece în tabăra lui Călin Popescu Tăriceanu. Iar o parte din bani ar fi venit chiar de la oameni apropiaţi lui Victor Ponta.
Opoziţia anunţă că, dacă ordonanţa va fi aprobată, se va adresa justiţiei. Aşa, şi? Probabil va veni un verdict undeva în apropierea alegerilor din 2016, când nu va mai conta nimic. Poate că ordonanţa chiar va fi declarată neconstituţională. Posibil. Chiar normal. Dar fără efecte retroactive. Nu vă amintiţi de celebra Ordonanţă 77/2013 privind numărul de posturi din administraţia publică şi reducerea cheltuielilor la instituţiile publice? O aprobăm, este atacată la Curtea Constituţională, suspendată, apoi anulată, dar efectele produse pe perioada în care a fost valabilă rămân. Aşa că…
Dar vorbele premierului Victor Ponta le mai ţineţi? „Migraţia politică ar trebui interzisă prin Constituţie!” Atunci era în opoziţie, e adevărat. Acum e la putere şi are altă părere.
Sper că o să apară tot marțea. Să nu mai avem și alte zile NEGRE.
Legile sunt modificate în funcție de anumite interese. Așa se *consolidează* STATUL DE DREPT (sau de STÂNGa).
La mai multe!!??
ce ma distreaza e ca tocmai aia care sunt atat de oripilati au trecut prin cel putin 2 partide….iar liberalii sunt ultimii care ar avea dreptul sa comenteze….