Administratie publica

O delegaţie a administraţiei câmpinene, invitată la Zilele Oraşului Cimişlia

Primari Campina si CimisliaLa invitaţia Primăriei din Cimişlia, Republica Moldova, o delegaţie a administraţiei locale câmpinene va participa la Zilele Oraşului Cimişlia, în perioada 26-29 august. Cel mai probabil, din delegaţie vor face parte consilierii locali Marian Dulă şi Gheorghe Tudor, precum şi consilierul juridic al Consiliului Local, Laurenţiu Olăraşu. Între Câmpina şi Cimişlia există deja un parteneriat cultural şi s-au făcut primele demersuri pentru înfrăţirea celor două localităţi. De altfel, chiar la sfârşitul lunii trecute, Consiliul Local din Cimişlia a aprobat înfrăţirea cu municipiul Câmpina, urmând ca o hotărâre similară să fie aprobată şi de consilierii câmpineni. Apoi se va semna, de către primarii celor două localităţi, Horia Tiseanu şi Gheorghe Răileanu, un acord de înfrăţire şi cooperare.
Oraşul Cimişlia este situat în sudul Republicii Moldova, în raionul cu acelaşi nume, la aproximativ 50 km de capitala Chişinău. Are în jur de 13.000 locuitori şi este reşedinţa Regiunii de Dezvoltare Sud a Republicii Moldova. În luna iulie a acestui an, Cimişlia a împlinit 394 de ani de la prima atestare documentară.

2 Comments

  1. Vasile says:

    Daca consilierii locali,persoane din cadrul primariei,inclusiv directoarea politiei locale se plimba pe banii contribuabililor din ce motiv nu s-ar plimba si primarul inconjurat de cativa apropiati?Aceasta ultima ipostaza este scuzabila,in sensul ca infratirea intre doua localitati presupune si vizite reciproce.Cel mai indrituit in aceasta situatie este chiar primarul inconjurat de cativa apropiati lui.Important este sa vina de acolo cu unele idei care s-ar putea aplica si orasului nostru sau cel putin a le face cunoscut prin media.

  2. admin says:

    Primarul Horia Tiseanu nu face parte din delegatia care merge la Cimislia.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *