Primăria Câmpina a susţinut astăzi o conferinţă de presă al cărei unic subiect a fost stadiul lucrărilor de canalizare care se efectuează în municipiul nostru. Este cea mai fierbinte problemă a momentului, cu care se confruntă administraţia locală, pentru că, dacă în primă fază toată lumea s-a bucurat că se schimbă canalizarea sau se introduce reţea de canalizare pe nu mai puţin de 28 km, acum, când se vede cum se derulează lucrurile, au apărut foarte multe semne de întrebare. Multe dintre acestea le-am ridicat şi noi în articolele din ultima vreme. Toate întrebările ridicate de noi, la care s-au mai adăugat şi altele, s-au regăsit pe lista neregulilor constatate de administraţia locală.
Primarul Horia Tiseanu – alături de care, la conferinţa de presă, au mai participat viceprimarul Ion Dragomir, Felicia Olteanu – şefa ADPP şi Emil Stanciu – tot din cadrul ADPP – s-a arătat de-a dreptul revoltat de felul în care se desfăşoară lucrările şi chiar a transmis firmei executante că nu se vor semna procesele verbale de recepţie a lucrărilor, implicit firma nu îşi va putea primi banii, şi nu se va mai semna nici un ordin de începere a altor lucrări până când cele care se execută în prezent nu vor fi finalizate la parametrii din proiect.
Primarul Horia Tiseanu a arătat numeroase documente prin care şi-a justificat fiecare afirmaţie şi acuzaţie în parte şi a prezentat un adevărat rechizitoriu la adresa firmei Concivic Slobozia, cea care a subcontractat lucrarea de la SC Cast Băneşti, dar de mânia primarului nu au scăpat nici cei de la HidroPrahova.
Principalele acuze exprimate de Horia Tiseanu se referă la faptul că nu s-au respectat graficele de lucru stabilite, dar şi că nu s-au făcut sprijiniri de maluri, fapt ce a dus la surparea acestora, consecinţele fiind distrugerea stâlpilor de iluminat, a mai mult copaci, a unor borduri, cămine de vizitat utilităţi şi, poate cel mai grav, producerea unui accident de muncă, cu urmări grave. Ca o consecinţă a felului defectuos în care s-au desfăşurat lucrările au fost sparte, chiar de mai multe ori pe zi, conductele de apă; nu s-a respectat tehnologia de lucru, folosindu-se pământ în loc de balast, ceea ce în cazul tronsonului de pe B-dul Carol I a dus la înfundarea reţelei de canalizare. De asemenea, nu s-a realizat conform proiectului compactarea straturilor, ceea ce în timp va duce la lăsarea efectivă a străzii.
Acolo unde lucrările au fost finalizate (Aleea Peştişori), covorul asfaltic nu a fost refăcut corespunzător, motiv pentru care se reface din nou, începând cu 1 august, iar semnalizarea lucrărilor – atât pentru vehicule, cât şi pentru pietoni – nu este corespunzătoare. O altă categorie de probleme se referă la faptul că societatea Concivic nu a asigurat cele 7 echipe care ar fi trebuit să lucreze concomitent, ceea ce generează întârzieri mari în restabilirea circulaţiei auto pe tronsoanele respective, cu toate inconvenientele care decurg de aici. Nu în ultimul rând, primarul Tiseanu a reclamat lipsa colaborării şi a dialogului părţilor implicate (Concivic şi HidroPrahova) cu reprezentanţii Primăriei.
În 5 luni s-au încheiat lucrările pe… 62 metri!
Dincolo de toate acestea, primarul Horia Tiseanu s-a arătat îngrijorat de ritmul de lucru, pentru că, după 5 luni de la începerea lucrărilor, s-au finalizat doar 1,2 km din cei 28 prevăzuţi în proiect, adică 4,28%. Cel puţin aşa susţine HidroPrahova într-o adresă oficială către Primăria Câmpina, cu toate că, atunci când luăm în calcul lucrările efectiv finalizate, rezultă… 62 metri! Adica, Aleea Arinului, singura unde lucrarea s-a finalizat!
În concluzie, primarul Horia Tiseanu a afirmat: „Lucrarea de reabilitare şi modernizare a sistemelor de apă şi canalizare în municipiul Câmpina s-a realizat, până în acest moment, în condiţii necorespunzătoare, nerespectarea graficului de lucrări şi a proiectului de finanţare de către constructor având drept consecinţă imposibilitatea finalizării lucrării în termenul stabilit (toamna anului 2015), existenţa pericolului retragerii tuturor fondurilor europene şi, implicit, nemulţumirea cetăţenilor, beneficiarii finali ai proiectului. Având în vedere situaţia creată, Primăria municipiului Câmpina va proceda la sesizarea Inspectoratului de Stat în Construcţii, în vederea prezentării proceselor verbale privind calitatea acestei lucrări, interzicerea începerii lucrărilor pe alte străzi, până la finalizarea lucrărilor începute şi până la prezentarea unui nou grafic de lucrări şi sesizarea Autorităţii de Management POS Mediu privind desfăşurarea şi executarea neconformă a acestei lucrări. Este singura pârghie de care dispune administraţia locală pentru a se lua măsuri, astfel încât lucrarea să fie realizată în termenul, dar şi condiţiile stabilite. Nu am văzut până acum o firmă care să lucreze atât de prost! Noi nu suntem băgaţi în seamă, suntem ţinuţi la distanţă de aceste probleme, dar vreau să avertizez HidroPrahova, Concivic şi Consiliul Judeţean că nu voi tolera întârzierea şi executarea necorespunzătoare a lucrărilor, iar în virtutea legii, voi sesiza toate instituţiile abilitate pentru a îndrepta situaţia”.
Tiseanu e alaturi de oameni ca intotdeauna! Multumim pentru ca luati atitudine si nu sunteti indiferent ca altii..
D-le primar,cam tarziu ati iesit la rampa.Dar mai bine mai tarziu decat niciodata.Nu trebuiau chemati la aceasta conferinta si reprezentanti ai HidroPrahova cat si ai executantilor lucrarii?Sa inteleg ca nu exista mijloace de coercitie ci numai sesizarea catre ISC si Autoritatea de Management POS Mediu?Ca la noi la nimeni:ne acoperim cu hartii;nu ne incanta acest lucru.
Din cele prezentate de primarie ,situatia este foarte grava.Lucrari finalizate cu neconformitati majore .De ce nu se face inspectie si supervizare a lucrarilor zilnic pt a evita asemenea situatii penibile sau nu e prevazut in CONTRACT .Pe ce bani se vor rectifica deviatiile care sunt grave ci nu de suprafata adica cosmetizare.
Inseamna ca, CONSTRUCTORUL este incapabil si a fost selectat gresit sau „smecher” cautand noi surse de finantare.
Adevarul este la mijloc nu putem judeca corect neavand acces la CONTRACT.DE CE NU SE FACE INSPECTIE ONLINE SI DE CATRE CINE????”Acela”are o mare responsabilitate sau genul acesta de lucrari pe bani publici nu trebuie sa respecte MANUALUL CALITATII daca si exista asa ceva??
Noi asistam si luam la cunostiinta doar din pacate ,suntem cel mai prost investitor si beneficiar totodata , neavand nici un drept doar obligatii de plata.
Este de urmarit in continuare modul de solutionare acestor lucrari foarte importante ce se fac o data la 50-60 de ani si speram ca nu vor afecta calitatea vietii populatiei mai rau dacat acum.