Administratie publica

Să avem şi ştiri de bine… S-a descoperit petrol în centrul Câmpinei

Petrol Campina 1Pe Bulevardul Carol I, la lucrarea de canalizare cu probleme, cea despre care scriem şi tot scriem, s-a continuat astăzi operaţiunea de curăţare a conductei vechi cu o instalaţie specială de 200 de atmosfere. În urma instalaţiei, s-a inspectat lucrarea cu o cameră video mobilă, introdusă pe conductă. Nici instalaţia specială, nici cameră video nu au reuşit să treacă de un anumit punct, unde conducta era înfundată. Precizăm că s-a luat decizia curăţării conductei vechi pentru a putea fi utilizată în continuare, până la găsirea unei soluţii în privinţa conductei noi, cea la care sunt probleme mari din cauza greşelilor de execuţie. Ei bine, înainte de găsirea unei soluţii, s-a găsit… petrol.
Punctul unde conducta era înfundată se află peste drum de benzinărie, în apropiere de staţia de microbuze (pe sensul spre Băneşti). Firma executantă – Concivic Slobozia, reprezentanţii HidroPrahova şi cei ai Primăriei au luat decizia să se sape în locul respectiv şi să fie schimbată porţiunea de conductă înfundată. La aproape doi metri adâncime s-a descoperit petrol care nu provine din vreo conductă spartă, ci din pânza freatică. Să nu uităm că, în urmă cu mai bine de 100 de ani, în această zonă a localităţii era o adevărată pădure de sonde.
Reprezentanţii Primăriei au cerut firmei constructoare să transporte reziduurile petroliere într-o staţie specială de tratare (cel mai probabil, la Floreşti), astfel încât să nu ajungă în canalizarea municipiului şi apoi în râul Prahova şi să ia toate măsurile care se impun pentru respectarea normelor de mediu.
Petrol Campina 2

6 Comments

  1. Tache says:

    Idee.Se ia o sonda,se foreaza si se amplaseaza un rond in fata benzinariei.Si se lumineaza nocturn.EMBLEMA ORASULUI.

  2. Vasile says:

    Buna idee,d-le Tache…

  3. bebe says:

    Dl. Tache are numai idei geniale!!L-am vazut si alte dati cum gandeste….

  4. Tache says:

    Multumesc de apreciere.Si inca o remarca.Costa investitia mai putin decat deranjul produs de,,marea lucrare”de care vrem toti odata sa ia sfarsit sau de ce nu,de rondul piperat de la Fibec

  5. popeanga says:

    Este defapt titei. Petrolul este un distilat al titeiului.

  6. Nicolae says:

    S-a descoperit petrol,dar s-a descoperit si cine este Paul Bejan de la Firma Concivic.Paul Bejan nu are firma SOHO Bussines din Ploiesti care a lucrat si la centura Ploiesti?Oare ce experienta are in asemenea lucrari? Ne pare rau de ce intampla pentru ca tarifele la apa si canal, care s-au marit foarte mult fata de alte localitati din tara le suportam cu totii! Poate totusi reusiti sa aduceti firme competente pentru orasul nostru.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *