Politica

Consilierul câmpinean Adrian Piţigoi a trecut la PMP. Ceilalţi trei consilieri PP-DD spun că nu vor schimba partidul

Adrian PitigoiConsilierul Adrian Piţigoi este cel de-al doilea ales local câmpinean (după Daniel Ioniţă) care a decis să treacă la altă formaţiune politică. Piţigoi a depus ieri, la Primăria Câmpina, documentele prin care anunţă că a părăsit PP-DD şi s-a înscris în Partidul Mişcarea Populară. „Este o opţiune proprie. Consider că PMP mă reprezintă mai bine decât partidul de la care am plecat şi chiar consider că pot face mult mai multe pentru localitate şi cetăţeni ca membru al acestei formaţiuni politice”, ne-a declarat Adrian Piţigoi. Contactaţi telefonic, ceilalţi trei consilieri locali ai PP-DD Câmpina, Luminiţa Dumitrescu, Viorica Stănică şi Mihai Tifigiu, ne-au precizat că nu intenţionează să părăsească partidul pe listele căruia au candidat la alegerile locale din 2012.
Revenind la Adrian Piţigoi, cel mai probabil el va primi şi o funcţie de conducere în organizaţia locală a PMP şi n-ar fi exclus să devină candidatul acestei formaţiuni politice la Primăria Câmpina, la alegerile locale din 2016. Dar mai sunt doi ani până la viitoarele alegeri locale, perioadă în care se pot întâmpla multe când vine vorba despre politică şi administraţie publică.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *