„Copilăria, o lume cu poveşti” este o campanie umanitară iniţiată şi derulată de Organizaţia de Femei a PDL Câmpina. În cadrul acestei campanii, doamnele din PDL au mers astăzi la Şcoala Sanatorială Voila şi au petrecut câteva ore în mijlocul copiilor de aici. Au mers cu daruri multe (cărţi, caiete, culori, prăjituri, fructe, sucuri şi un tort uriaş). Vă imaginaţi, probabil, bucuria copiilor. O bucurie sinceră, generată nu neapărat de cadouri, cât de faptul că au oaspeţi, că sunt în centrul atenţiei, că li se cere părerea.
Şi totul a început cu o poveste, citită copiilor de preşedinta OFPDL Câmpina, Bianca Baltac. O poveste scurtă şi frumoasă, despre prietenul adevărat, care se cunoaşte la nevoie. Iar de aici şi până la un dialog direct, de-a dreptul spumos între gazde şi oaspeţi nu a fost decât un pas. Aşa am aflat că acestor copii, ca multor altora, nu le place să citească, dar dacă le citeşte cineva, deja e altă poveste. Ar prefera televizorul, dar poveştile de aici nu sunt prea vesele. Le place mai mult să se joace, normal, dar mai trebuie să şi scrie şi să înveţe. Se mai ceartă, se mai aleargă, apoi se împacă, pentru că trebuie să se protejeze unii pe alţii. Da, trebuie să fii tare ca să nu plângi în mijlocul acestor copii.
După discuţiile pe marginea cărţilor, televizorului, vieţii de zi cu zi, doamnele din PDL i-au premiat pe copiii talentaţi la desen, apoi au participat împreună la ateliere de lucru, unde au creat diverse obiecte. La final, un moment foarte dulce: tortul şi celelalte dulciuri, bineînţeles pe placul copiilor.
La acţiunea de astăzi, alături de Bianca Baltac, Monica Clinciu (preşedinta Organizaţiei Judeţene de Femei a PDL) şi celelalte doamne din OFPDL, au participat primarul Horia Tiseanu (preşedintele PDL Câmpina) şi conducerea Spitalului Voila, secţia sanatorială făcând parte din această unitate medicală.
PDL-ul vrea sa demonstreze ca inca sunt o forta?Inutil efortul dar gestul conteaza…
Vasile: PDL-ul la Câmpina este o forță. Principala forță politică. A demonstrat-o.
Un gest frumos, chiar daca e in prag de alegeri. Acei copii merita tot ajutorul din lume, mergeti o singura data si va vor cuceri.
Pacat ca nu sunt pusi in ,,valoare ” si in ,,imagine ” dascalii care ii invata sa citeasca si sa scrie 🙁 Acolo trebuia sa mearga d-nul Tiseanu, in mijlocul clasei, sa vada cum se lucreaza cu acesti copii.
Dan:probabil, nu sunteti bugetar si nici pensionar.Ati uitat ce a facut PDL-ul pentru aceste categorii de personal?Pacat…Nu este cazul sa intram in polemica.
Vasile: Eu vorbeam despre Câmpina.