Administratie publica

Liber la migraţie politică! Ordonanţa care le permite aleşilor locali să-şi schimbe partidul este valabilă în următoarele 45 de zile

În Monitorul Oficial a fost publicată astăzi Ordonanţa de Urgenţă 55/2014 pentru reglementarea unor măsuri privind administraţia publică locală. Este vorba despre acel act normativ adoptat de Guvern în şedinţa din 28 august şi care le permite aleşilor locali să treacă la alt partid decât cel pe listele căruia au candidat, fără să-şi piardă mandatul. Primarii, consilierii locali, preşedinţii de consilii judeţene şi consilierii judeţeni au la dispoziţie 45 de zile pentru a se decide dacă îşi schimbă sau nu partidul, dacă rămân înregimentaţi politic sau devin independenţi.
Aleşii locali îşi vor depune în scris opţiunea la secretarul Primăriei/Consiliului Judeţean, opţiune care trebuie însoţită de acceptul scris al partidului la care doresc să migreze. În termen de 10 zile de la expirarea celor 45 de zile prevăzute de OUG 55, secretarii primăriilor/consiliilor judeţene trebuie să trimită situaţia cu opţiunile aleşilor locali la Prefectura fiecărui judeţ. Trebuie precizat faptul că şi candidaţii înscrişi pe listele electorale la alegerile locale trebuie să anunţe dacă optează pentru altă formaţiune politică. Şi asta pentru că, în cazul în care vreun loc de consilier local sau judeţean devine vacant, acesta va fi ocupat de un supleant de pe lista electorală.
OUG 55

4 Comments

  1. brătianu says:

    Unde scrie că pot rămâne independenţi?

  2. admin says:

    La articol unic, alineatul 1 al ordonantei.

  3. Elvis Arghir says:

    O LEGE TICALOASA ,CEA CU MIGRATIA POLITICA CARE AR TREBUI ABROGATA NU SUSPENDATA 45 DE ZILE. DE FAPT ACEASTA LEGE SI CEA A VOTULUI UNINOMINAL PENTRU PARLAMENT SUNT MIZERIILE INVENTATE DE ACTUALA CLASA POLITICA .

  4. Vasile says:

    Nu este o lege ci o ordonanta-notiuni total diferite.Ca este emisa intr-un scop bine gandit este cu totul altceva.Oricine ajunge la putere lupta pentru propriul interes cat si al grupului din care face parte.Eu nu vad o greseala de neiertat in a trece la un alt partid daca consideri ca acesta nu te mai reprezinta si sa fii nevoit a suporta pretentiile acestuia motivand ca vei fi schimbat din functie.Deasemenea,votul uninominal eu il consider o solutie buna,nu cel de pe liste,situatie in care subiectivismul isi spune cuvantul.Multe s-ar putea comenta pe aceasta tema.

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *