În urmă cu exact doi ani, la Poiana Câmpina se organiza pentru prima dată „Ceaiul de la ora 5”, o acţiune destinată în special pensionarilor din localitate şi despre care primarul Alin Moldoveanu spunea că va intra în tradiţia comunei. Ieri, în Parcul Triumf din Poiana a avut loc o nouă ediţie a „Ceaiului de la ora 5”, a patra din 2012 încoace. Şi ca de fiecare dată, la „Ceai” au venit nu numai pensionari, ci şi locuitori mult mai tineri, împreună cu copiii lor. „Am gândit această acţiune, încă de la început, pentru pensionari, pentru ca ei să se simtă bine, să socializeze, să asculte muzică, să mai uite de problemele de zi cu zi. Mă bucur că de fiecare dată acţiunea a avut succes, că pe lângă pensionari au participat mulţi locuitori ai comunei, de toate vârstele şi că au înţeles cu toţii că e bine ca, din când în când, să petrecem împreună câteva ore liniştite”, ne-a declarat primarul Alin Moldoveanu. Toţi cei prezenţi la „Ceaiul de la ora 5” au fost serviţi cu… ceai, bomboane, cozonac şi vin fiert de către reprezentanţii Primăriei Poiana. Nu au lipsit momentele artistice, susţinute de această dată de copiii de la Şcoala Gimnazială „Învăţător Ion Mateescu” din Poiana Câmpina, dar şi de alţi mici artişti din localităţile vecine.
hm,pomana electorala…
Eu nu percep aceasta actiune drept” pomana electorala”Ci o actiune binevenita si initiata de primar pentru a cunoaste pulsul comunei.Cred ca nici nu a costat prea mult micile atentii.Era bine cand fostul primar nu facea nimic?Fara sa fiu adeptul PDL-ului(sunt chiar adversar al acestuia)apreciez omul Alin Moldoveanu.In rest, alte comentarii sunt de prisos.