Deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediţii a Festivalului „Serbările Toamnei” a avut loc ieri, în jurul orei 11.00. În centrul atenţiei s-au aflat cele două ansambluri folclorice care au deschis parada – „Brăduleţul” (de la Colegiul Tehnic Forestier) şi „Rug de mure”. Publicul a reacţionat frumos la hora pe care tinerii dansatori au încins-o chiar în mijlocul străzii. Toată lumea filma, fotografia sau aplauda dansul celor două ansambluri. Oficialităţile au fost cele care au încheiat parada, iar apoi au urcat pe scenă pentru a transmite publicului scurte mesaje.

În apropierea scenei, autorităţile locale şi invitaţii su fost întâmpinaţi cu pâine şi sare, în pură tradiţie românească. De altfel, întregul eveniment stă sub semnul tradiţiilor. În ceea ce priveşte oficialităţile, alături de primarul Horia Tiseanu şi viceprimarul Ion Dragomir s-au aflat senatorii George Severin şi Daniel Savu, deputatul Mircea Roşca, city managerul Câmpinei – Remus Bădulescu, secretarul Paul Moldoveanu, mulţi consilieri locali câmpineni, din toate partidele cu reprezentare în Consiliul Local – Elena Albu, Luminiţa Dumitrescu, Viorica Stănică, Rodica Papuc, Mihaela Neagu Petrovici, Monica Clinciu, Viorel Bondoc, Marian Dulă, Dragomir Enache, Marian Nistor, Gheorghe Tudor, Daniel Telegescu, Florin Frăţilă. Prezenţa consilierilor din toate partidele este un lucru frumos, corect şi… de remarcat în actualul context politic, destul de agitat în perspectiva alegerilor prezidenţiale din noiembrie. Nu s-au rostit discursuri politice şi a fost foarte bine aşa, pentru că în mod cert nu ar fi prins la câmpinenii prezenţi la deschiderea „Serbărilor”.
Au transmis mesaje câmpinenilor primarul Horia Tiseanu, senatorul George Severin şi deputatul Mircea Roşca, acesta din urmă fiind prezent pentru prima dată la Câmpina, la un astfel de eveniment. Invitaţi de onoare la Festivalul „Serbările Toamnei 2014” – reprezentanţi ai administraţiilor locale din Kumanovo (Macedonia) şi Cimişlia (Republica Moldova), localităţi cu care Câmpina are încheiate parteneriate în perspectiva înfrăţirii.








