Social

Traficul rutier va fi restricţionat, sâmbătă, în zona Platoul Muscel – Fântâna cu Cireşi

M3367S-4507Pentru buna desfăşurare a competiţiei de ciclism „Campina Open MTB – Race for autism”, autorităţile locale şi organizatorii au decis să închidă traficul auto în zona Muscel, sâmbătă, 6 septembrie, între orele 10.00-16.00. Practic, vor fi închise drumul care leagă municipiul Câmpina de comuna Cornu (cel care străbate Platoul Muscel) şi Drumul Taberei, de la Restaurantul Oscar până la fosta tabără şcolară. Circulaţia se va relua de la ora 16.00. Organizatorii competiţiei mizează pe înţelegerea dvs. şi vă aşteaptă pe Platoul Muscel pentru a-i încuraja pe concurenţi.
„Campina Open MTB – Race for autism” este un eveniment sportiv caritabil, ajuns la cea de-a treia ediţie. Competiţia este organizată de Asociaţia E.A.S.C. Caraiman Câmpina şi Fundaţia Romanian Angel Appeal, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Câmpina. Fondurile strânse din taxele de participare sunt utilizate pentru proiecte în beneficiul copiilor cu autism, derulate prin Fundaţia Romanian Angel Appeal (RAA). Până acum, la „Campina Open MTB 2014” s-au înscris 523 de concurenţi, cu vârste cuprinse între 6 şi 50 de ani.
Mai multe detalii despre competiţie aflaţi accesând www.campina-mtb.ro

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *