Ca în fiecare an, probele eliminatorii triază serios candidaţii la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina. Dacă înainte de contravizita medicală şi probele sportive erau cinci candidaţi pe un loc, iată că, după aceste probe eliminatorii ale examenului de admitere, au rămas trei candidaţi pe un loc. Contravizita medicală şi probele sportive au avut loc de luni până astăzi, iar mâine, cei 1.532 de candidaţi rămaşi în cursă vor susţine examenul scris, care constă într-un test grilă la limba română şi o limbă străină.
Referitor la rezultatele de la probele eliminatorii, iată situaţia comunicată de conducerea Şcolii de Poliţie Câmpina:
– la contravizita medicală, 32 de candidaţi nu s-au prezentat sau au fost respinşi
– la probele sportive, 4 candidaţi nu s-au prezentat, iar 813 au fost respinşi.