Administratie publica

Câmpina – zero lei, zero bani de la Consiliul Judeţean Prahova

Intrare CampinaLa rectificarea bugetară de săptămâna trecută, Consiliul Judeţean Prahova a repartizat pe unităţi administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat. Este vorba despre cota de 20% din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale şi cota de 20% din sume defalcate din TVA. Suma totală aflată la dispoziţia Consiliului Judeţean – 36,64 milioane lei. Ei bine, municipiul Câmpina nu primeşte nici un leu în urma acestei rectificări bugetare de la nivelul judeţului. Este pentru a doua oară când se întâmplă aşa ceva pentru că, vă reamintim, nici la începutul anului, când CJ a împărţit banii din cotele defalcate, Câmpina nu a primit vreun leu.
Oricum, 2014 este primul an în care Consiliul Judeţean a uitat complet că în Prahova mai există şi municipiul Câmpina. Dacă în anii precedenţi Câmpina primea bani de la CJ (nu prea mulţi, dar primea), anul acesta cel de-al doilea municipiu al judeţului a fost ignorat cu desăvârşire. Speculaţii putem face la nesfârşit. Că o fi sau nu la mijloc politică; poate o fi sau nu la mijloc situaţia relativ bună din punct de vedere financiar a Câmpinei, comparativ cu alte localităţi; că o fi sau nu la mijloc faptul că localitatea nu are datorii… Indiferent de motive, rămâne părerea de rău că municipiul nostru este dat din nou la o parte de autorităţile judeţene, iar oricare ar fi explicaţiile oficiale, pe câmpineni nu-i încălzeşte cu nimic.

Două lucruri ar mai fi de precizat. Primul – Câmpina nu apare nici pe lista localităţilor din Prahova unde CJ a dat bani pentru repararea unor drumuri judeţene. Al doilea – municipiul Câmpina nu figurează nici pe lista localităţilor cu care CJ s-a asociat pentru a contribui financiar la realizarea unor obiective de interes public.

6 Comments

  1. gigi says:

    ALO DL. VICE UNDE ESTI ? UN TEL.LUI COSMA S-AU NU-TI MAI RASPUNDE

  2. george says:

    PSD plin de oameni corupți și cu gândire comunistă. Câmpina este al doilea municipiu din județ. Domnilor Severin, Guran și Dragomir, colegi ai penalului Cosma, unde trăiți, unde locuiți?

  3. Toma S says:

    Ce rusine! Pai e frumos? Asta e clar manevra politica, PSD-ul cu … fiind suparati fleasca ca primarul Tiseanu a avut coloana vertebrala si nu a trecut la ei…va e frica de Iohannis, PSD-istilor?:)

  4. Tache says:

    Ce bine cand la judet era Florin Anghel.ce il veti mai regreta

  5. As says:

    Speculatiile posibile mentionate in articol au un mare adevar.Din fiecare putem concluziona cate ceva.De ex.:atata timp cat nu te plangi ca ai datorii si o duci foarte greu fiecare te ignora si chiar invidiaza.Cel care este acum in fruntea C.J.fiind de o alta coloratura politica decat primarul Tiseanu (desi daca imi amintesc bine,la un moment dat era persoana non grata,fiind in cercetari,acum iesind din nou la rampa)isi ajuta colegii de breasla.Deasemenea,poate exista gandirea ca”pixul este la mine”si eu(in speta presedintele C.J.)decid soarta fiecarei localitati.Nu vreau sa mai intreb unde sunt d-nii senator Severin,d-l deputat Guran cat si d-l viceprimar al orasului?Mai fac parte din orasul Campina?Au uitat asa de repede cine i-au ales?Sau aparitia la TV constituie un prilej de a demonstra cat de viteji sunt?Cu toate cele,ar fi interesant de cunoscut ce localitati din judetul nostru au beneficiat de fonduri banesti in urma rectificarii bugetare.

  6. Toma S says:

    Cornu a primit peste 41 de miliarde lei vechi…

Leave A Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *