32.732 câmpineni sunt aşteptaţi astăzi la vot, în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, acesta fiind numărul oficial al persoanelor înscrise pe listele electorale permanente. Cele 23 de secţii de vot din municipiu s-au deschis la ora 7.00 şi se vor închide la ora 21.00. La nivelul Colegiului 2 Deputaţi, din care face parte şi Câmpina, pe listele electorale sunt înscrişi 61.129 alegători. Vă reamintim că în cursa pentru Cotroceni au rămas candidatul PSD+PC+UNPR, Victor Ponta şi candidatul ACL, Klaus Iohannis. La primul tur de scrutin, prezenţa la vot în Câmpina a fost de 57,85%, iar la nivelul colegiului – de 57,41%. La alegerile prezidenţiale din 2009, prezenţa la vot, în Câmpina, a fost 58,65% în primul tur şi 62,12% în cel de-al doilea tur de scrutin. Iată cum au votat atunci câmpinenii: Traian Băsescu – 56,64% (11.810 voturi); Mircea Geoană – 43,36% (9.042 voturi).
Revenind la alegerile de astăzi, vă reamintim că ne putem exercita dreptul la vot în baza cărții de identitate, cărții electronice de identitate, cărții de identitate provizorie, buletinului de identitate, pașaportului diplomatic, pașaportului diplomatic electronic, pașaportului de serviciu, pașaportului de serviciu electronic, carnetului de serviciu militar – în cazul elevilor din școlile militare. Alegătorii care nu votează în localitatea de domiciliu, precum și cei din străinătate trebuie să completeze o declarație pe propria răspundere când se prezintă la urne, prin care își asumă că nu au mai votat în altă parte la acest tur de scrutin.
32732 campineni nu cumva este cifra….locuitorilor,dupa ultimul recensamant?adik chiar toti avem…drept de vot?>???
Ultimul recensamant nu este luat in considerare de institutiile statului. Cu alte cuvinte, au fost doar bani aruncati aiurea. Multi bani. 32.732 campineni cu drept de vot, inscrisi pe listele electorale permanente, este numarul oficial, raportat la Autoritatea Electorala Permanenta si Biroul Electoral Central. Noi suntem de acord cu dvs. si credem ca, in mod cert, Campina nici nu mai are atatia locuitori cat ar fi cei de pe listele electorale. Aici e o discutie lunga si chiar nu ajungem nicaieri. Ce sa facem, ne raportam si noi la datele oficiale?! 🙂